Compania care administrează aeroporturile Manchester, Stansted (Londra) și East Midlands (în apropiere de Birmingham) a fost atacată cibernetic, iar datele personale a 8,7 milioane de clienți au fost accesate.
Manchester Airport Group (MAG), care operează cele trei aeroporturi, a anunțat că hackerii au obținut acces la adresele de e-mail, numerele de telefon, numerele de înmatriculare ale vehiculelor și codurile poștale ale clienților, arată BiziDay.
Potrivit companiei, atacatorii cibernetici au vizat datele legate de rezervarea locurilor de parcare, lounge, fast-track și conectările la rețelele Wi-Fi.
Sistemul spart nu conținea informații legate de plăți sau alte detalii bancare ale clienților, precizează MAG, care adaugă că siguranța pasagerilor sau operațiunile de pe aeroporturi nu au fost afectate în niciun moment. Un purtător de cuvânt a mai transmis că riscul a fost limitat imediat și că se lucrează la măsuri adecvate pentru a proteja clienții și sistemele.
Stansted a trimis un e-mail prin care i-a informat pe pasageri să nu răspundă la mesaje neașteptate care pretind că vin din partea aeroportului sau a MAG.
Recent, hackeri din Iran au oprit funcționarea unei centrale electrice timp de 4 zile în Marea Britanie
O centrală electrică din Marea Britanie a fost scoasă complet din funcțiune timp de patru zile în urma unui atac cibernetic lansat de hackeri afiliați regimului de la Teheran.
E pentru prima dată când un grup de hackeri iranieni reușește să oprească o astfel de centrală pe teritoriul britanic.
Informația a fost dezvăluită de o anchetă publicată de The Telegraph.
Oficialii britanici au refuzat să precizeze numele sau locația exactă a centralei din motive de securitate națională, însă surse din industrie au confirmat că angajații s-au luptat timp de patru zile pentru a repune sistemele în funcțiune.
Centrala afectată are o capacitate redusă, astfel că oprirea sa nu a destabilizat rețeaua națională de energie și nu a afectat alimentarea populației.
Potrivit informațiilor obținute de publicația britanică, atacul a avut loc luna trecută, suprapunându-se cu o serie de breșe cibernetice majore care au vizat infrastructura de apă din 12 state americane. În SUA, hackerii au vizat stații de tratare a apelor uzate, provocând inundații, scăderi de presiune și determinând autoritățile locale să emită alerte de fierbere a apei potabile.
FBI și surse din guvernamentale americane au atribuit de asemenea acele atacuri unor actori cibernetici conectați la Iran.
Experții în securitate speculează că operațiunea din Marea Britanie nu a avut ca scop provocarea de pagube umane directe, ci a funcționat ca o demonstrație de forță prin care Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran a vrut să dovedească faptul că poate pătrunde în sistemele informatice critice ale statelor occidentale.
Ca reacție imediată, guvernul de la Londra a organizat sesiuni de informare cu directorii executivi ai companiilor energetice și a transmis instrucțiuni clare privind suplimentarea măsurilor de protecție. Incidentul a fost raportat Centrului Național de Securitate Cibernetică (NCSC), divizia publică a agenției de spionaj GCHQ.
Iranul și-a intensificat semnificativ atacurile cibernetice împotriva statelor occidentale pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu, atacuri similare atribuite Teheranului fiind raportate recent în Germania, Polonia, Finlanda și Belgia.
















