Vibe coding-ul desemnează crearea aplicațiilor cu ajutorul noilor modele de inteligență artificială generativă. Acesta permite și celor care nu știu programare să facă aplicații pe care să încerce să le monetizeze în magazinele de aplicații.
În primele lunii ale acestui an, dezvoltatorii au observat cum timpul în care aplicațiile noi și update-urile aplicațiilor sunt aprobate a crescut. Unii spun că așteaptă acum și câteva săptămâni până să primească aprobare. În mod normal, procesul nu durează mai multe de o zi, maxim două.
Spre deosebire de Google, care se bazează mai mult pe sisteme automatizate pentru verificarea aplicațiilor primite, Apple preferă în continuare să folosească o echipă de editori, care verifică manual fiecare aplicație nouă și fiecare update.
Dezvoltatorii cred că timpul de așteptare pentru aprobare a crescut din cauza vibe coding-ului, care face ca editorii Apple să fie bombardați cu un număr mult mai mare de aplicații decât de obicei.
Este posibil ca această evoluție să forțeze Apple să schimbe procesul de verificare și aprobare al aplicațiilor, eventual să apeleze chiar la inteligența artificială pentru asta.
















