Grupul turc Arçelik scoate de la Arctic 70 milioane euro

Povești cu Profit   
Grupul turc Arçelik scoate de la Arctic 70 milioane euro

Grupul turc Arçelik a semnat decizia prin care scoate de la producătorul de electrocasnice Arctic 70 milioane euro sub formă de dividende, din rezultatul financiar acumulat nedistribuit al anilor financiari precedenți, banii urmând să fie retrași în maximum 6 luni. Pentru anul trecut, când a consemnat un profit net de peste 74 milioane lei, grupul nu va retrage dividende.

În urmă cu un an, grupul turc a anunțat că va investi 471 milioane lei (103,5 milioane euro) în construcția unei noi fabrici de mașini de spălat rufe în localitatea Ulmi, județul Dâmbovița, proiect care va crea 480 de locuri de muncă în următorii șapte ani.

Urmărește-ne și pe Google News

În plus, grupul turc vrea să transforme România într-un hub de producție pentru Europa.

Investitorii turci consideră că noua fabrică de mașini de spălat rufe are potențialul de a transforma România într-o forță globală în industria electrocasnicelor. Reprezentanții companiei susțin că, până în 2024, proiectul va crea 480 de locuri de muncă în județul Dâmbovița, cu planuri de dezvoltare ulterioară.

Sindicaliștii bancari față cu noul dușman de clasă: robotul CITEȘTE ȘI Sindicaliștii bancari față cu noul dușman de clasă: robotul

Arctic a înregistrat, în 2016, cu peste 2.700 de angajați, afaceri de 2 miliarde lei și un profit net de 171 milioane lei (139 milioane lei în 2015, 116 milioane lei în 2014 și 100 milioane lei în 2013).

Date anunțate acum relevă pentru 2017 un profit net de circa 74 milioane lei, cu un provizion de 22,5 milioane lei, la afaceri de 2,2 miliarde lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
arctic
arcelik