Planul este de vânzare accelerată a unor pachete minoritare de acțiuni, un mecanism prin care statul poate vinde rapid o parte din activele pe care le deține la companii listate către un investitor strategic (fonduri de investiții, bănci de investiții, mari investitori).
″IPO ofertă mixtă. Cel mai solid candidat IPO. Studiu fezabilitate: imediat″, este recomandarea instituției în privința CEC Bank, potrivit unui document guvernamental analizat de Profit.ro.
VEZI AICI ȘI ULTIMA ORĂ CEC la bursă. Bolojan confirmă Profit.ro
Studiul ar urma să stabilească volumul ofertei. Ofertă mixtă înseamnă că vor fi vândute atât acțiuni din pachetul deținut de stat, cât și acțiuni noi, emise în acest scop. Statul își va menține controlul majoritar.
Potrivit AMEPIP, CEC Bank este evaluată la 5,4 miliarde lei.
Documentul prezintă și un argument împotriva listării CEC Bank, respectiv ″sensibilitatea politică″ a demersului: ″CEC Bank este utilizată frecvent ca instrument de politică publică (credite preferențiale, programe guvernamentale) – listarea impune disciplină comercială care poate restricționa aceste utilizări″.
Pentru Hidroelectrica, se recomandă listarea unui procent suplimentar de 5-10% din cota de capital deținută de stat prin Ministerul Energiei, de 80%, cu estimare de încasări în intervalul 3,1-6,2 miliarde lei.
Recomandarea pentru Romgaz, la care Ministerul Energiei are 70% din acțiuni, este listarea suplimentară a 5-7%, încasările fiind estimate la 2,2-3,1 miliarde lei.
Pentru ambii coloși energetici se recomandă de asemenea demararea imediată a studiilor de fezabilitate pentru listări suplimentare.
Statul român ar putea obține între 9,5 și 15 miliarde lei din listarea unor pachete minoritare suplimentare la Hidroelectrica, Romgaz și Nuclearelectrica, era relatat la finele anului trecut.


















