Vrancart Adjud (VNC) a realizat în primul trimestru venituri din exploatare consolidate de 97,38 milioane lei, cu 18,24% mai mari decât cele de 119,11 milioane lei din exercițiul financiar precedent.
În același interval, cheltuielile de exploatare au coborât cu 21,25%, la 92,46 milioane lei, de la 117,41 milioane lei.
Astfel, compania afișează un profit net de 1,77 milioane lei, comparativ cu rezultatul negativ de 1,23 milioane lei din primele 3 luni ale anului 2025. La 9 luni, pierderea era de 18,82 milioane lei. La nivel individual, câștigul net a fost cu puțin peste jumătate de milion de lei. În 2025 pierderea a fost de 11,43 milioane lei.
La data de 31 martie, activele totale la nivel consolidat ale firmei se ridicau la 749,36 milioane lei, fiind cu 2,35% mai mari decât cele de 732,14 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale au urcat cu 1,93%, la 468,33 milioane lei, de la 459,47 milioane lei.
Compania îl are ca acționar majoritar pe Lion Capital (LION), cu o participație de 76,33%.
O altă deținere importantă este cea de 17,35% din titluri a Pavăl Holding, vehiculul de investiții financiare ale fondatorilor Dedeman, frații Dragoș și Adrian Pavăl.
Vrancart este listată la cota Bursei de Valori București unde, la ultimul preț de închidere, de 0,0915 lei/acțiune, capitalizarea de piață a Vrancart se ridică la 183,92 milioane lei (35,29 milioane euro).

















