Aproape jumătate din rulajul pieței de acțiuni de la BVB a fost asigurat de transferurile cu titlurile celei mai valoroase bănci românești, în ziua în care Banca Transilvania a raportat pentru primul trimestru un profit net de 246,2 milioane lei, în creștere cu 7,7% față de intervalul similar din 2016. În piața reglementată s-au schimbat acțiuni însumând 8,55 milioane lei ale băncii , în timp ce pe piața deal s-au realizat tranzacții speciale de 8,53 milioane lei. Deși acțiunea s-a corectat cu 0,5%, Banca Transilvania are încă o capitalizare de 10,01 miliarde lei (2,20 miliarde euro), cu peste 14% mai mare decât evaluarea de 8,76 miliarde lei (1,93 miliarde euro) realizată pentru BCR.
Bursa de Valori București a continuat pe tendința descendentă a ultimelor sesiuni, cu un declin de 0,23% a indicelui compozit BET Plus și o depreciere de 0,27% a indicelui reprezentativ BET care a închis la nivelul de 8.238,13 puncte. Piața „roșie” poate fi explicată prin absența unor ordine de cumpărare mai consistente, investitorii așteptând atât să treacă sezonul de raportări financiare, cât și să vadă parametrii ofertei publice primare anunțată de operatorul telecom Digi Communications.
Traiectoria pare a fi proprie a BVB, în condițiile în care bursele mature s-au apreciat consistent luni, iar astăzi evoluțiile au fost neconcludente. Indicele Euro Stoxx 50, care măsoară parcursul celor mai lichide acțiuni europene, s-a corectat cu 0,12%, potrivit Bloomberg. În schimb, principalii indici de pe continent au avut închideri ușor pozitive: +0,18% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,19% pentru indicele CAC40 de la Paris și +0,05% pentru indicele DAX de la Frankfurt.
La nivel regional, evoluțiile au fost divergente: +1,31% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,96% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,58% pentru indicele PX de la Praga.
CITEȘTE ȘI Mihai Nichișoiu (TradeVille): BVB e atractivă prin prisma dividendelor. Pe piețele mature prețurile sunt mari, iar posibilitățile de câștig foarte limitateRulajul pieței de acțiuni de la BVB a fost în creștere, situându-se la 38,11 milioane lei (8,40 miliane euro). Un tablou întrucâtva înșelător, pentru că nu mai puțin de 17,08 milioane lei a fost reprezentat de activitatea de tranzacționare pe un singur emitent, Banca Transilvania (TLV). Emitentul a reunit 8,55 milioane lei în piața reglementată și tranzacții de tip deal în valoare de 8,53 milioane lei.
Cotația s-a corectat cu 0,54%, până la prețul de 2,7450 lei/acțiune, care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 10,01 miliarde lei (2,20 miliarde euro). Este un nivel suficient să o catalogheze drept cea mai valoroasă bancă românească, în condițiile în care BCR abia a primit din partea companiei Deloitte o evaluare de 8,76 miliarde lei (1,93 miliarde euro), raport realizat în vederea derulării de către instituția de credit a unei oferte de retragere.
În mod ironic, tranzacționarea la BVB dă și BRD Groupe Societe Generale (BRD) o valoare de piață apropiată de cea a BCR. La prețul de închidere de astăzi de 12,32 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a băncii este de 8,58 miliarde lei (1,89 miliarde euro).
Evoluții divergente pe acțiunile din sectorul energetic
Al 2-lea rulaj al zilei, de 4,49 milioane lei, l-au avut titlurile Romgaz Mediaș (SNG), care au staționat pe nivelul de preț de 30,70 lei/acțiune. Tot aproape de referința de marți a rămas și indicele sectorial BET-NG. Din componența sa, au mers pe contrasens față de traiectoria generală a pieței, titlurile Electrica (EL), care s-au apreciat cu 1,94%, până la prețul de 14,70 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,10 milioane lei. Titlurile Transgaz (TGN) s-au corectat cu 0,53%, până la prețul de 375,00 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,62 milioane lei.
Compania cu cea mai mare capitalizare de pe bursa românească, OMV Petrom (SNP), a avut o zi „roșie”. Titlurile societății au pierdut 0,93%, închizând la prețul de 0,3200 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de 3,51 milioane lei. Este o cotație cu 22,60% peste ultima valoare de tranzacționare a acestei acțiuni de anul trecut și care conferă un randament de 52,38% investitorilor instituționali care au achiziționat titluri în oferta publică de vânzare accelerată din octombrie 2016 de Fondul Proprietatea (FP). Vânzătorul de atunci a afirmat, prin vocea managerului Greg Konieczny, că înstrăinarea pachetului de 6,4% din titlurile OMV Petrom a fost benefică pentru FP. Majorând free-float-ul companiei, Fondul a captat interesul unor terți investitori care au ridicat cotația. Incuzând cash-ul de 760,6 milioane lei obținut din plasamentul privat, emitentul și-a majorat cu peste 20% valorea deținerii la cea mai importantă companie petrolieră românească.
Interes scăzut pe titlurile financiare
Fondul a reunit astăzi o activitate de tranzacționare mult sub media obișnuită a acțiunilor sale, respectiv transferuri de aproape 547.000 de lei. Cel mai lichid emitent de la categoria fondurilor închise a fost SIF Transilvania (SIF3), care a adunat schimburi de 1,98 milioane lei cu 2 zile înaintea desfășurării Adunării Generale Ordinare a Acționarilor. Cotația a rămas pe referința sesiunii precedente, de 0,2500 lei/acțiune. În ansamblu, indicele fiannciar BET-FI s-a apreciat cu 0,25%, până la nivelul de 31.619,28 puncte.