Într-un raport publicat în această săptămână, Moody’s arată că dezvoltarea infrastructurii AI obligă chiar și cele mai solide companii din lume să recurgă într-o măsură tot mai mare la împrumuturi, emisiuni de acțiuni și forme de finanțare în afara bilanțului contabil pentru a-și susține planurile de investiții.
Potrivit agenției, industria tehnologică trece printr-o transformare structurală majoră, renunțând la modelul tradițional bazat pe software și servicii cloud, care necesita investiții fizice reduse, în favoarea unui model intensiv în active, ce presupune construirea unor centre de date uriașe și achiziția unor cantități masive de servere și procesoare specializate pentru inteligență artificială.
Moody’s estimează că investițiile de capital (capex) ale acestor companii vor ajunge la aproximativ 785 de miliarde de dolari în 2026, urmând să atingă în jur de 1.000 de miliarde de dolari în 2027, potrivit CNBC, preluată de News.ro.
Datoriile și obligațiile cresc rapid
Raportul arată că datoriile directe ale celor șase companii analizate au ajuns la aproximativ 460 de miliarde de dolari. În paralel, companiile atrag capital și prin piețele financiare. Moody’s amintește că Alphabet a anunțat luna trecută o emisiune de acțiuni în valoare de 85 de miliarde de dolari, destinată finanțării investițiilor.
Agenția subliniază că veniturile generate de infrastructura AI apar într-un orizont mai îndepărtat, în timp ce investițiile trebuie realizate imediat, ceea ce pune presiune asupra fluxurilor de numerar disponibile.
Centrele de date sunt finanțate prin leasing
Pentru a evita majorarea datoriilor raportate oficial în bilanțuri, marile companii utilizează tot mai frecvent finanțarea prin contracte pe termen lung de închiriere a centrelor de date.
Moody’s estimează că obligațiile totale rezultate din aceste contracte au ajuns la aproximativ 1.200 de miliarde de dolari, dintre care peste 820 de miliarde de dolari reprezintă contracte pentru centre de date aflate încă în construcție.
Deși aceste angajamente nu apar ca datorii clasice în situațiile financiare, agenția le tratează drept obligații echivalente cu datoria financiară, deoarece vor genera plăți importante pe termen lung.
Oracle și CoreWeave sunt cele mai expuse
În pofida avertismentului, Moody’s consideră că Microsoft, Alphabet, Amazon și Meta continuă să dețină unele dintre cele mai solide bilanțuri corporative din lume, astfel încât ratingurile lor de investiții nu sunt amenințate pe termen scurt.
Presiunile sunt însă mai mari asupra companiilor cu ratinguri inferioare.
Oracle are în prezent un calificativ Baa2, cu perspectivă negativă, aflându-se la doar două trepte de categoria obligațiunilor speculative (”junk”). În același timp, furnizorul de infrastructură AI CoreWeave este evaluat cu ratingul Ba3, în categoria obligațiunilor cu randament ridicat, bazându-se pe structuri complexe de finanțare privată pentru achiziția flotelor de procesoare grafice (GPU).
Moody’s avertizează asupra unui ”ecosistem circular” al inteligenței artificiale Raportul evidențiază și apariția unui fenomen pe care îl descrie drept ”un ecosistem circular al AI”. Potrivit Moody’s, o parte dintre comenzile de miliarde de dolari raportate de marile companii provin de la laboratoare de inteligență artificială precum OpenAI și Anthropic, în care aceleași companii au investit sume foarte mari.
Astfel, giganții tehnologici finanțează dezvoltatorii de AI, iar aceștia folosesc ulterior capitalul primit pentru a cumpăra servicii de cloud și infrastructură de la aceiași investitori.
Moody’s avertizează că această interdependență sporește riscurile sistemice, deoarece o mare parte a industriei ajunge să depindă de aceiași clienți și de aceleași estimări privind cererea viitoare pentru serviciile de inteligență artificială.
Cu toate acestea, agenția apreciază că cererea pentru puterea de calcul necesară AI rămâne foarte ridicată, afacerile din cloud continuă să crească, iar marile companii au semnat contracte pe termen lung în valoare de sute de miliarde de dolari, care le oferă o bază solidă de venituri.
Moody’s concluzionează că investitorii vor urmări din ce în ce mai atent dacă aceste investiții record în infrastructura AI vor genera randamente suficiente pentru a justifica nivelul fără precedent al cheltuielilor și al finanțării necesare.














