Indicii Dow Jones și S&P 500 au încheiat tranzacțiile de vineri la niveluri record și în creștere pe ansamblul săptămâni, în timp ce Nasdaq și-a revenit, după date sub așteptări referitoare la angajări care au redus temerile privind o posibilă creștere a dobânzilor, transmite Reuters.
Creșterea numărului de locuri de muncă din SUA a încetinit pe neașteptate în aprilie, posibil din cauza deficitului de muncitori, potrivit datelor Departamentului Muncii, scrie News.ro.

Datele au redus unele îngrijorări legate de accelerarea inflației și posibila majorare a dobânzilor, care, potrivit unor investitori, ar afecta dezvoltarea companiilor cu evaluări mari.
Acțiuni ale unor companii mari, precum Microsoft și Apple au avansat cu 1,1%, respectiv cu 0,5%, având cea mai mare contribuție la creșterea indicilor S&P 500 și Nasdaq.
Indicele Dow Jones a urcat cu 0,66%, S&P 500 cu 0,74%, iar Nasdaq Composite cu 0,88%.

Pe ansamblul săptămânii, indicele Dow a crescut cu 2,7%, cel mai mare avans consemnat din luna martie, indicele S&P 500 a urcat cu 1,2%, consemnând cea mai bună evoluție de la jumătatea lunii aprilie, în timp ce indicele Nasdaq a scăzut cu 1,5%.