Indicele BET câștigă peste 1% și ajunge aproape de valorile de închidere ale anului 2015

Indicele BET câștigă peste 1% și ajunge aproape de valorile de închidere ale anului 2015
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 26 aug 2016

Bursa de Valori București a încheiat o săptămână pozitivă în care a supraperformat piețelor europene, iar indicele său reprezentativ este la numai un pas de a trece pe o valoare pozitivă pentru prima oară în acest an.

Expectativa a dominat ședința de astăzi de la Bursa de Valori București, ceea ce s-a văzut la nivelul rulajului redus al pieței de acțiuni, de 11,41 milioane lei (2,56 milioane euro), în ziua în care președintele băncii centrale a SUA, Janet Yellen, a ținut un discurs așteptat de investitori legat de politica de dobândă pe dolar.

Piața de la București nu a mai avut timp să înglobeze total tendința imprimată piețelor de mesajul șefei Rezervei Federale Americane, care a lăsat să se întrevadă că o întărire a politicii monetare a SUA este destul de probabilă în următoarea lună.

Urmărește-ne și pe Google News
Președintele Fed: Climatul economic a devenit mai prielnic unei majorări a dobânzii CITEȘTE ȘI Președintele Fed: Climatul economic a devenit mai prielnic unei majorări a dobânzii

În general, reacția piețelor a fost pozitivă astăzi pentru activele de risc. Indicele Euro stoxx 50, care măsoară evoluția celor mai lichide acțiuni europene, s-a apreciat cu 0,78%, potrivit Bloomberg. Sub această medie au performat indicii FTSE100 de la Londra (+0,39%) și indicele DAX de la Frankfurt (0,53%), în timp ce indicele CAC40 de la Paris s-a apreciat cu 0,85%.

Acesta este contextul în care indicele BET de la BVB a câștigat 0,33%, până la valoarea de 6.985,27 puncte, care este cu 1,12% peste nivelul de 6.907,86 puncte de vinerea trecută și cu numai 0,27% sub ultimul reper al anului 2015. După prăbușirea cotațiilor din ianuarie-februarie, un ultim impuls ar putea duce pentru prima dată indicele reprezentativ al bursei locale în teritoriu pozitiv în 2016.

Banca Transilvania - în zona maximelor istorice, BRD - la topul anului 2016

Acțiunile bancare care au avut un rol important în susținerea actualului parcurs al indicilor către maximele locale au înregistrat și astăzi o sesiune bună. Titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au apreciat, pe primul rulaj al zilei, de 2,55 milioane lei, cu 0,42%, până la prețul de 2,385 lei/acțiune, în zona maximului istoric, ceea ce îi conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 8,69 miliarde lei (1,95 miliarde euro).

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), a crescut cu 1,82%, până la un nou maxim anual de 11,20 lei/acțiune pe volume depășind doar marginal de 600.000 de lei.

BRD are un nou director general. Banca anunță profit în creștere după primele șase luni din an CITEȘTE ȘI BRD are un nou director general. Banca anunță profit în creștere după primele șase luni din an

Pe piețele financiare internaționale a fost o săptămână bună pentru prețul petrolului care s-a consolidat în jurul prețului de 50 dolari/baril, cu aproximativ 80% peste minimele de la începutul anului și cu 20% peste ultimul minim relativ consemnat la cumpăna lunilor iulie-august.

Este o evoluție favorabilă care s-a răsfrânt și asuora titlurilor energetice. Astăzi indicele BET-NG a câștigat 0,18%. Cel mai lichid emitent de astăzi din structura sa, Romgaz Mediaș (SNG) a câștigat 0,64% la capitalizarea de piață, pe transferuri de 2,25 milioane lei, prețul de închidere de 23,60 lei/acțiune, fiind cel mai ridicat din perioada ex-dividend.

SIF Banat Crișana își păstrează impulsul dat de oferta de răscumpărare chiar și după închiderea acesteia

Titlurile financiare și-au păstrat elanul din ultimele săptămâni, susținut de programele de răscumpărare derulate de 3 dintre emitenții din structura indicelui BET-FI care astăzi s-a apreciat cu 0,32%, până la valoarea de 28.961,24 puncte.

Din structura sa, Fondul Proprietatea (FP) s-a aflat pe locul 3 în clasamentul tranzacțiilor, cu schimburi însumând 1,85 milioane lei, într-o zi în care cotația a staționat pe referința ședinței de joi de la BVB de 0,7850 lei/acțiune. Volume peste media din ultima perioadă a acestui emitent, respectiv 1,53 milioane lei, am consemnat pe titlurile SIF Banat Crișana (SIF1), care s-au apreciat cu 0,98%, până la prețul de 1,65 lei/acțiune. Este păstrarea unui elan și după trecerea motivului care a susținut urcarea cotațiilor din ultimele luni, respectiv oferta publică de răscumpărare derulată la prețul de 1,70 lei/acțiune și care a avut o valoare de 52,44 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
fed
janet yellen
romgaz
fondul proprietatea
brd
sif1