Pe fondul estompării în piețele financiare internaționale a percepției legate de pericolul coronavirus și a ajutorului pentru burse venit din partea băncii centrale a SUA, care a tăiat dobânda-cheie, și la BVB am consemnat o sesiune de recuperare masivă la nivelul cotațiilor. Volumele sunt foarte bune.
În 7 sesiuni consecutive de corecții agresive, bursa românească a pierdut peste 10% față de maximul post-criză, însă în zile de tranzacționare la începutul acestei săptămâni a reușit să recupere cu puțin peste jumătate din acest șoc. Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au dat tonul revenirii, astăzi având un salt de 2,66%, până la prețul de 2,5050 lei/acțiune pe transferuri de 28,50 milioane lei, reprezentând 38,36% din rulajul pieței de acțiuni de 74,30 milioane lei (15,45 milioane euro).
Indicele BET Plus a câștigat 2,50%, iar indicele BET a urcat cu 2,51%, până la nivelul de 9.693,05 puncte. Sub aspect tehnic, se vede că indicele celor mai lichide acțiuni românești a ricoșat exact din retragerea Fibonacci de 50,00% a mișcării ascendente din intervalul mai 2019 – februarie 2020, așa cum se vede din graficul atașat.
Cotația are în față un nivel de referință solid în zona de 9.700 de puncte, unde piața a răspuns toamna trecută și care se suprapune cu retragerea Fibonacci de 23,6% aplicabilă aceluiași impuls. De sus vin mediile mobile exponențiale de 21 de zile (EMA21) și de 55 de zile (EMA55), relevante în piețele internaționale pentru traderi.
Pe bursele mari, oscilațiile au fost din nou puternice. Indicele Dow Jones Average Industrial a avut fluctuații de câte 200 de puncte uneori la interval de mai puțin de 10 minute. Piețele europene au avut închideri pozitive: +0,99% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,95% pentru indicele FTSE de la Londra, +1,12% pentru indicele CAC40 de la Paris, +1,01% pentru indicele DAX30 de la Frankfurt, +4,53% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +4,25% pentru indicele BUX de la Budapesta și +2,68% pentru indicele PX de la Praga.
La București, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au crescut cu 2,67%, până la prețul de 34,55 lei/acțiune, pe tranzacții de 9,95 milioane lei, o dinamică apropiată de cea de 2,69% a indicelui energetic BET-NG. Cel mai important emitent din structura acestuia, OMV Petrom (SNP) și-a majorat capitalizarea bursieră cu 4,98%, titlurile sale închizând la prețul de 0,3900 lei/acțiune o ședință în care au cumulat schimburi de 4,87 milioane lei.
La același capitol, titlurile Nuclearelectrica (SNN) s-au apreciat cu 3,23%, până la prețul de 15,32 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,33 milioane lei, iar pe transferuri de câte 1,23 milioane lei, titlurile Transgaz (TGN) și Electrica (EL) au închis cu un avans de 0,50%, până la prețul de 302,00 lei/acțiune și respectiv, în staționare, la prețul de 10,10 lei/acțiune.
CITEȘTE ȘI Rompetrol Well Services, scădere de profit în 2019Dintre numele mai recente de la bursă ziua a fost pozitivă atât pentru titlurile Purcari Wineries (WINE) care au urcat cu 4,59%, până la prețul de 22,80 lei/acțiune, pe tranzacții de 3,31 milioane lei, cât și cele ale Digi Communcations (DIGI) care au avut o revenire de 3,45%, până la prețul de 33,00 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 3,12 milioane lei.
Dintre vedetele vechi ale pieței, titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au câștigat 3,62%, până la prețul de 15,44 lei/acțiune, pe al 3-lea rulaj al pieței, de 6,94 milioane lei. Tot pe segmentul financiar, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au crescut cu 0,75%, până la prețul de 1,3400 lei/acțiune, pe transferuri de 4,08 milioane lei. O zi mai bună a sub aspectul dinamicii au avut-o acțiunile SIF, ceea ce a condus la un salt de 2,69%, în linie cu media pieței, a indicelui financiar BET-FI, până la nivelul de 48.667,37 de puncte, însă acestea au stat slab la nivelul lichidității.
O activitate echivalentă cu 1,31 milioane lei, peste media obișnuită a respectivului emitent, am înregistrat pe titlurile TeraPlast Bistrița (TRP), care au avut o recuperare masivă, +7,17% față de sesiunea precedentă, prețul de închidere al titlurilor sale fiind de 0,3140 lei/acțiune.