Presiunea pe cotații existentă în ședințele precedente s-a menținut și în ultima zi de tranzacționare a săptămânii de la Bursa de valori București. Investitorii au preferat să marcheze profituri și să aștepte decizia privind ratingul de credit suveran al României din partea agenției Moody’s pentru a evita riscul unei vânzări mai mari în condițiile unei eventuale retrogradări.
Dacă în sesiunile precedente ordinele de vânzare au fost mai consistente, acum piața mai degrabă a alunecat ca urmare a retragerii cumpărătorilor. Rulajul pieței de acțiuni a coborât la 66,66 milioane lei (12,68 milioane euro), după mai ce în ultimele săptămâni a fost mai mult apropiat de reperul de 100 milioane lei.
Indicele compozit BET-XT a pierdut 0,48% și indicele reprezentativ BET s-a corectat cu 0,56%, până la nivelul de 35.499,79 de puncte, fiind deja la a 4-a sesiune consecutivă “pe roșu”, așa cum se vede pe graficul atașat.
Totul declinului a fost dat de un recul de 2,91%, până la prețul de 180,40 lei/acțiune, al titlurilor Hidroelectrica (H2O) ce au adunat și cele mai mari schimburi ale sesiunii, de 13,02 milioane lei.
Este o mișcare ce a tras în jos indicele energetic, pentru o depreciere de 0,74%, alături de șocul de 3,63%, până la prețul de 49,15 lei/acțiune, al titlurilor Electrica (EL), ce au cumulat volume echivalente cu 5,69 milioane lei.
La același capitol, titlurile Romgaz (SNG) au crescut cu 0,99%, până la prețul de 18,38 lei/acțiune, pe transferuri de 6,93 milioane lei, titlurile OMV Petrom (SNP) au alunecvat cu 0,08% sub referință, până la prețul de 1,2700 lei/acțiune, pe tranzacții de 5,23 milioane lei, și titlurile Nuclearelectrica (SNN) s-au retras cu 0,30%, până la prețul de 66,30 lei/acțiune, pe o activitate de 3,98 milioane lei.
Pe contrasens fațță de restul pieței, titlurile Bittnet Systems (BNET) au avut un salt de 14,68%, până la prețul de 0,1445 lei/acțiune, pe un rulaj de 2,47 milioane lei, în contextul în care firma de IT a anunțat o ofertă publică de răscumpărare pentru 22,52% din titlurile proprii, operațiune al cărui mecanism având obiectiv de reducere a unui discount de piață pe care compania îl estima la 60% a fost descris de co-fondatorul Cristian Logofătu pentru Profit.ro.















