Acțiunile OMV Petrom și cele ale băncilor au tras în sus bursa românească, în pofida unui declin al lichidității.
Investitorii din piețele financiare internaționale par a se fi călit la fluxul de știri cu privire la războiul din Ucraina într-un răstimp în care răsunetul informațiilor negative s-a estompat treptat. Acesta este contextul în care la New York Stock Exchange raliul s-a accelerat și indicele S&P500 s-a apropiat de reperul de 4.400 de puncte.
Bursa de Valori București s-a conectat la acest impuls și a anulat cea mai mare parte a declinului adus de criza de la Est, dar cumpărătorii deși împing cotațiile mai sus nu par să o facă având o foarte mare convingere. Acest lucru se vede în slăbiciunea ordinelor. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 41,56 milioane lei (8,40 milioane euro), mai mic decât media ultimilor ani care a adus BVB statutul de piață emergentă, dare și la doar o treime față de sesiunile cu vânzări precipitate de criza ucraineană.
CITEȘTE ȘI Acțiunile Bento intră la tranzacționare pe bursă la un preț cu 14% sub cel al plasamentului privat de la sfârșitul anului trecut. Capitalizare de piață de 10 milioane de euro. „Vrem să ne extindem și pe alte piețe."Indicele compozit BET-XT a câștigat 0,63% și indicele reprezentativ BET a urcat cu 0,61%, până la nivelul de 12.480,13 puncte, unde se află într-o zonă în care sunt aglomerate multiple rezistențem respectiv minimul lunii ianuarie, retragerea Fibonacci de 61,8% aplicabilă impulsului descedent asociat șocului din Ucraina și mediile mobile exponențiale de 21 de zile (EMA21) și de 200 de zile (EMA200).
Ezitarea la aceste niveluri și declinul volumelor la lovirea pragurilor spun, conform teoriei, că probabilitatea mai mare este pentru reluarea scăderilor. Un elan de cumpărări pe volume pentru forțarea acestor niveluri ar invalida acest scenariu.
Mișcarea pozitivă a fost antrenată chiar de cele mai lichide acțiuni care toate au avut închideri „pe verde”: +0,39%, până la prețul de 2,5500 lei/acțiune, pentru titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au cumulat tranzacții de 7,89 milioane lei, +0,77%, până la prețul de 0,4600 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), care au adunat transferuri de 4,82 milioane lei și +2,56%, până la prețul de 17,600 lei/acțiune, pentru titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD), ce au întrunit schimburi însumând 4,45 milioane lei, susținute de dividendul cu randament net de 7%.
CITEȘTE ȘI Asimetrie majoră la bursă. Un business de servicii petroliere "poate fi cumpărat gratis". Rompetrol Well Services are cash pe bilanț egal cu capitalizarea bursierăPe contrasens față de restul pieței, titlurile Fondul Proprietatea (FP) s-au depreciat cu 0,52%, până la prețul de 1,9200 lei/acțiune, pe o volume echivalente cu 3,37 milioane lei. Este un recul care a condus la stagnarea indicelui financiar BET-FI, cu închidere la nivelul de 49.395,28 puncte.
Celălalt indice sectorial, BET-NG care măsoară mișcarea acțiunior de pe segmentul de energie și utilități, a supraperformat ușor pieței cu un avans de 0,74%. Din structura sa, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au câștigat 0,35%, până la prețul de 42,45 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,25 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Fondul suveran al Norvegiei și-a sporit prezența pe bursa românească, dar semnează și un EXIT. Plasamentele se apropie de 100 milioane dolari. Investiții în Aquila și TTSPe a 4-a activitate a zilei, de 3,38 milioane lei, titlurile MedLife (M) s-au apreciat cu 0,43%, până la prețul de 23,40 lei/acțiune. Listate secundar la BVB, titlurile grupului banar austriac Erste (EBS) au pierdut 0,72% în acord cu parcursul de pe piața principală din Viena, pe un rulaj de 2,21 milioane lei.
Reperul unor transferuri de 1 milion de lei a mai fost depășit pe 4 simboluri cu închideri divergente: -0,80%, până la prețul de 9,9200 lei/acțiune, pentru titlurile Purcari Wineries (WINE), +0,23%, până la prețul de 0,8620 lei/acțiune, pentru titlurile Aquila (AQ), -0,49%, până la prețul de 2,0150 lei/acțiune, pentru titlurile SIF Oltenia (SIF5) și +1,12%, până la prețul de 0,9000 lei/acțiune, pentru TeraPlast Bistrița (TRP).