CONFIRMARE Horia Gustă de la fondurile Certinvest - noul șef al Asociației Administratorilor de Fonduri. Preia poziția de la Radu Hanga, ales în toamnă președinte al Bursei

CONFIRMARE Horia Gustă de la fondurile Certinvest - noul șef al Asociației Administratorilor de Fonduri. Preia poziția de la Radu Hanga, ales în toamnă președinte al Bursei

Horia Gustă

scris 10 mar 2020

Adunarea generală a membrilor Asociației Administratorilor de Fonduri din România a aprobat astăzi, cu majoritate de voturi, continuarea activității actualului Consiliu Director până la finalizarea mandatului și preluarea de către Horia Gustă, vicepreședinte AAF până astăzi, a poziției de președinte al Asociației. Luna trecută, Profit.ro a anunțat că Radu Hanga se va retrage de la conducerea Asociației Admnistratorilor de Fonduri, dorind astfel să evite o suprapunere cu poziția de președinte al Consiliului Bursei, pentru care a prmit avizul ASF la începutul acestui an și că cel mai probabil noul președinte al AAF va fi Horia Gustă din partea fondurilor Certinvest.

Schimbare la vârful Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF), organizație de reprezentare a industriei fondurilor de investiții. Mișcarea este determinată de alegerea, toamna trecută, a președintelui său, Radu Hanga, în fruntea boardului Bursei de Valori București. Acesta și-a anunțat retragerea de la AAF tocmai pentru ca diverse instituții ale pieței de capital să fie reprezentate de oameni diferiți. „Vreau să vorbim pe mai multe voci”, spune Hanga, adăugând că nu este vorba despre incompatibilități, ci despre o chestiune de guvernanță.

Urmărește-ne și pe Google News
Mecanica Fină, fabrica ce a produs în perioada comunistă primul ceas de mână mecanic din istoria României – celebrul OREX, ratează finanțarea prin obligațiuni CITEȘTE ȘI Mecanica Fină, fabrica ce a produs în perioada comunistă primul ceas de mână mecanic din istoria României – celebrul OREX, ratează finanțarea prin obligațiuni

Horia Gustă, de mulți ani la fondurile Certinvest, este în prezent vicepreședinte AAF. Ultima poziție a fost preluată de Cristian Pascu, director în cadrul BCR, conform datelor transmise anterior de Profit.ro.

”Adunarea generală a membrilor Asociației Administatorilor de Fonduri a aprobat astăzi alegerea lui Horia Gustă, care a deținut  anterior funcția de vicepreședinte, în funcția de președinte și numirea lui Cristian Pascu în funcția de vicepreședinte, menținând practic componența membrilor Consiliului Director. Radu Hanga, fostul președinte AAF, numit recent președinte al Bursei de Valori București, va fi membru în Consiliul Director până la viitoarele alegeri”, a anunțat Jan Pricop, director executiv AAF.

În urma votului, în următorii doi ani, Asociația Administratorilor de Fonduri din România va fi condusă de Consiliul Director având următoarea
componență:

·         Horia Gustă, director general Certinvest – președinte

·         Cristian Pascu, director Departament instituții financiare BCR – vicepreședinte

·         Radu Hanga, președinte BVB – membru

·         Mihai Purcărea, director general al BRD Asset Management - membru

·         Dan Popovici, director general OTP Asset Management România - membru

·         Aurel Bernat,  director general BT Asset Management - membru

·         Călin Meteș, vicepreședinte, reprezentant permanent Fondul Proprietatea, membru.

Membrii Asociației Administratorilor de Fonduri gestionează  în prezent active care, la finalul lunii ianuarie 2020, au depășit 49,9 miliarde lei, dintre care 25,4 miliarde lei sunt în zona fondurilor deschise de investiții, 1,03 miliarde lei reprezintă activele nete ale fondurilor deschise străine distribuite în România, iar 23,4 miliarde lei sunt activele nete ale celor 31 de fonduri închise, inclusiv SIF-uri și Fondul Proprietatea.

viewscnt
Afla mai multe despre
aaf
bvb
bursa
horia gusta
radu hanga
certinvest