Indicii principali de la BVB au câștigat 2 treimi de procent pe fondul unei activități suficient de reduse astfel încât să situeze pe locul 2 în clasamentul schimburilor din piața reglementată compania 2Performant, listată pe segmentul AeRO.
După 2 sesiuni de corecții, bursa românească și-a reluat creșterea. La aceasta a cântărit decisiv amendarea drastică a unui recul consistent din ziua precedentă de către titlurile Băncii Transilvania (TLV). Pe transferuri de 2,62 milioane lei, acestea au avut o recuperare de 2,53%, până la prețul de 2,2300 lei/acțiune care conferă celei mai mari instituții de credit din România o capitalizare de piață de 12,79 miliarde lei (2,63 miliarde euro).
Tot pe segmentul bancar, titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au avansat cu 0,40%, până la prețul de 14,90 lei/acțiune, pe tranzacții de 10,40 milioane lei și titlurile grupului Erste (EBS) din Austria, listate secundar la București, au avut un salt de 3,15%.
CITEȘTE ȘI „AGA de pe caldarâm” de la SIF Oltenia din primăvară și o urmărire penală – fatale pentru Cristian Bușu. ASF îi respinge autorizarea de membru în CASunt antrenări la cumpărare care surprind tendința întregii piețe. Indicii BET Plus și BET s-au apreciat fiecare cu câte 0,67%, ultimul închizând la nivelul de 9.532,93 puncte, nu departe de maximul post-COVID atins săptămâna trecută. Indicele celor mai tranzacționate acțiuni românești se află într-o evoluție puternic ascendentă deasupra mediei mobile exponențiale de 200 de zile (EMA200), cea care definește trendul, ceea ce are conotații pozitive și pentru perioada următoare.
Piața a fost, însă, slabă sub aspectul volumelor. Rulajul pieței de acțiuni a fost de 41,49 milioane lei (8,52 milioane euro), nu departe de media zilnică a ultimilor ani, dar la acesta o contribuție decisivă din partea unui transfer special cu 10,00 milioane acțiuni SIF Moldova (SIF2), reprezentând 1,01% din capitalul social al emitentului. Efectuat la prețul de 1,2000 lei/acțiune, schimbul s-a ridicat la 12,00 milioane lei. Societatea care parcurge un proces de schimbare a denumirii în Evergent Investments a notificat ieri piața că a răscumpărat din piață un număr de 2,00 milioane acțiuni proprii și demarează pentru perioada 9 decembrie – 26 februarie un nou stadiu al programului de buy-back aprobat de acționari. În respectiva etapă ținta este de 4,00 milioane acțiuni.
La același capitol al fondurilor închise de investiții al cărui indice financiar BET-FI a supraperformat pieței cu o apreciere de 0,79%, până la nivelul de 40.320,29 puncte, titlurile Fondul Proprietatea (FP) a crescut cu 0,75%, până la prețul de 1,3500 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,48 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Pe bursa românească vin străinii. Aduc bani din Kuweit. BlackRock este unul din numele mari care vor fi prezente. Banca Transilvania - câștigătorul cel mai importantSectorul energetic a avut o zi slabă. Indicele energetic BET-NG a urcat doar marginal, +0,06%, peste referința zilei precedente, iar singurul emitent care a depășit reperul de 1 milion de lei de la aceasta categorie, Electrica (EL), a pierdut 1,22% la nivelul capitalizării bursiere. Titlurile au închis la prețul de 12,15 lei/acțiune, însă intraday a fost atins reperul de 12,50 lei/acțiune care reprezintă cea mai ridicată valoare pe acest simbol din ultimii 3 ani.
Bursa românească a consumat și o poveste locală. Titlurile companiei de tehnologie 2Performant (2P) s-au listat pe piața AeRO și la prețul de închidere de 29,00 lei/acțiune este validată de piață ca o companie cu o valoare de 30,58 milioane lei (6,28 milioane euro).
Pe sectorul obligațiunilor investitorii au fost, de asemenea, puțin activi. S-au distins totuși, prin tranzacții de 1,69 milioane lei, titlurile de stat cu scadența în anul 2023 (R2312A). Prețul de închidere este cu 0,8% peste valoarea nominală la care s-a derulat oferta primară în săptămânile precedente.