Bursa – în neclintire. Activitatea de tranzacționare se reduce

Bursa – în neclintire. Activitatea de tranzacționare se reduce

Sursa foto: Dana Rothstein | Dreamstime.com

scris 11 nov 2021

Înainte de cele 2 zile care vor consuma majoritatea covârșitoare a raportărilor triemstriale, piața bursieră românească a fost caracterizată de indecizie, cu oscilații infime la nivelul principalilor indici, închideri divergente ale celor mai tranzacționate acțiuni și lichiditate slabă.

Investitorii au țintuit bursa în loc. Nu este un lucru neobișnuit ca aceștia să nu decidă să facă pași decisivi fără a vedea tabloul întreg al raportărilor financiare. De data aceasta a fost la fel și mutările importante au lipsit. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 35,59 milioane lei (7,19 milioane euro), chiar dacă mai bine distribuit în adâncime.

Urmărește-ne și pe Google News

Impasul s-a resimțit și în volatilitatea redusă: -0,09% pentru indicele compozit BET Plus, +0,02% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 51.829,92 puncte și +0,01% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 12.782,64 puncte se află pe media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21), așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa – în neclintire. Activitatea de tranzacționare se reduce

Această aparentă inerție rezulta din anularea unor forțe de sens contrar, evidente pentru acțiunile ce dețin ponderea în structura principalilor indici. Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au avansat cu 0,58%, până la prețul de 2,5800 lei/acțiune, pe cele mai mari tranzacții ale zilei, de 6,29 milioane lei, titlurile Fondul Proprietatea (FP) s-au apreciat cu 1,13%, până la prețul de 1,7920 lei/acțiune, pe transferuri de 1,58 milioane lei, în timp ce titlurile OMV Petrom (SNP) au suferit un recul de 2,28%, până la prețul de 0,4935 lei/acțiune, pe o activitate de 2,27 milioane lei.

Neptun Deep. Romgaz ar trebui să achite întreaga sumă către Exxon într-o singură tranșă. 375 milioane dolari - împrumuturi bancare. Decizie de investiție în ultimul trimestru al anului viitor. Care sunt riscurile CITEȘTE ȘI Neptun Deep. Romgaz ar trebui să achite întreaga sumă către Exxon într-o singură tranșă. 375 milioane dolari - împrumuturi bancare. Decizie de investiție în ultimul trimestru al anului viitor. Care sunt riscurile

Ultimele au tras în jos și indicele energetic BET-NG care a subperformat pieței, cu un declin de 1,13%. Presiune la vânzare a existat pentru mai multe simboluri din componența sa: -0,28%, până la prețul de 35,00 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz Mediaș (SNG), care au cumulat schimburi de 3,14 milioane lei, -1,52%, până la prețul de 42,25 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN) ce au însumat volume echivalente cu 2,26 milioane lei, și -1,21%, până la prețul de 11,40 lei/acțiune, pentru titlurile Electrica (EL), pe tranzacții de 1,02 milioane lei.

Prin contrast, titlurile Transelectrica (TEL) au urcat cu 1,22%, până la prețul de 24,80 lei/acțiune, pe al 2-lea rulaj al zilei, de 5,76 milioane lei. De asemenea, un salt de 3,33% au avut titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) care au cumulat transferuri de 2,1 milioane lei.

Reperul unor schimburi de 1 milion de lei a mai fost depășit de titlurile One United Properties (ONE) care au staționat la prețul de 2,0050 lei/acțiune, dar și de alte 3 titluri care au închis „pe verde”: +0,42%, până la prețul de 18,98 lei/acțiune, pentru titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD), +1,75%, până la prețul de 23,20 lei/acțiune, pentru titlurile MedLife (M) și +1,48%, până la prețul de 24,00 lei/acțiune, pentru titlurile Transport Trade Services (TTS).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
electrica
tts