Acțiunile Romgaz – lider în topul tranzacțiilor de la BVB

Piața de capital   
Acțiunile Romgaz – lider în topul tranzacțiilor de la BVB

Bursa a pierdut un sfert de procent într-o sesiune cu lichiditate bună și cu protagoniste neobișnuite.

În contextul unui val de informații despre o probabilă rezoluție a conflictului din Ucraina care a afectat economia Germaniei, indicele DAX40 de la Frankfurt a câștigat, diun nou, peste un procent, în escalada din maxime în maxime în care acum a atins și nivelul de 22.800 de puncte. Este o performanță obținută chiar și în absența fluxurilor de capital de peste Atlantic într-o zi în care piețele financiare americane au fost închise.

Urmărește-ne și pe Google News

Este un moment care nu s-a resimțit nici la BVB, din punctul de vedere al lichidității. Rulajul pieței de acțiuni de 65,06 milioane lei (13,07 milioane euro) a fost unul din cele mai ridicate din acest an, chiar dacă a fost ajutat de 2 transferuri speciale de pe segmentul deal, în valoare de 12,96 milioane lei, realizaze pe titlurile Digi Communications (DIGI). Acestea au întrunit schimburi de 1,55 milioane lei și în piața reglementată, unde au staționat la prețul de 66,80 lei/acțiune.

În curând, băncile ar putea deveni mai eficiente în vânzarea de unități de fonduri de investiții. Mișcarea care ar putea deschide ecosistemul către administratorii independenți CITEȘTE ȘI În curând, băncile ar putea deveni mai eficiente în vânzarea de unități de fonduri de investiții. Mișcarea care ar putea deschide ecosistemul către administratorii independenți

Cele mai mari tranzacții ale ședinței, de 15,09 milioane lei, s-au consemnat pe titlurile Romgaz (SNG), care au suferit un recul de 1,01%, până la prețul de 5,9000 lei/acțiune, la care capitalizarea bursieră a producătorului național de gaze naturale se ridică la 22,74 miliarde lei (4,56 miliarde euro).

La același capitol al producătorilor de energie cu capitalizare mare, au întrunit fiecare volume de peste 3 milioane lei 2 acțiuni cu evoluții divergente: -0,49%, până la prețul de 122,30 lei/acțiune, pentru titlurile Hidroelectrica (H2O) și +0,33%, până la prețul de 0,7575 lei/acțiune, pentgru titlurile OMV Petrom (SNP).

GRAFICE Industria fondurilor de investiții se apropie de borna de 1 milion de investitori. Interesul românilor pentru investițiile de portofoliu a crescut CITEȘTE ȘI GRAFICE Industria fondurilor de investiții se apropie de borna de 1 milion de investitori. Interesul românilor pentru investițiile de portofoliu a crescut

Pe a 2-a activitate a zilei, de 13,28 milioane lei, titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au retras cu 0,17%, până la prețul de 28,65 lei/acțiune. Este o mișcare în sensul întregii piețe, al unui declin redus, de 0,21% pentru indicele compozit BET-XT și de 0,24% pentru indicele reprezentativ BET, care a închis la nivelul de 17.639,46 de puncte.

Acțiunile Romgaz – lider în topul tranzacțiilor de la BVB

Listate la începutul acestui an, titlurile Green Tech International (GREEN) au crescut cu 1,33%, până la prețul de 15,20 lei/acțiune. Emitentul a atras în acționariatul său un fond specializat înregistrat în Bahamas, cu o investiție de 135 milioane euro.

Pe transferuri depășind 2 milioane lei pentru fiecare simbol au fost 2 acțiuni care au închis în oglindă: +0,56%, până la prețul de 0,3566 lei/acțiune, pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP) și -1,79%, până la prețul de 27,45 lei/acțiune, pentru titlurile Transgaz (TGN). În rest, tranzacții relevante, de 1,11 milioane lei, s-au mai realizat pe titlurile One United Properties (ONE), ce au avansat cu 1,30%, până la prețul de 20,20 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
hidroelectrica