Titlurile OMV Petrom sunt cu 3% sub referință, pe cel mai ridicat rulaj de la BVB. Investitorii reacționează la anunțul potrivit căruia Fondul Proprietatea va vinde 2,56% din acțiuni într-un plasament privat, mizând că tranzacția se va efectua cu discount.
Memoria pieței lucrează în defavoarea acțiunilor OMV Petrom (SNP). Titlurile celei mai importante companii coboară la BVB, în prefigurarea unei tranzacții prin care Fondul Proprietatea (FP) ar urma să înstrăineze un pachet consistent de acțiuni. Precedentele exerciții la alte companii din energie deținute de Fond arată că înstrăinările s-au realizat cu un discount semnificativ, astfel încât și în piața secundară cotația are o tendință descendentă.
Cu puțin după orele prânzului, titlurile OMV Petrom (SNP) se tranzacționau la prețul de 0,2830 lei/acțiune, cu 3,08% sub referință, pe cea mai ridicată activitate de tranzacționare a zilei, de 8,20 milioane lei, conform platformei de tranzacționare a IFB Finwest.
CITEȘTE ȘI OMV Petrom forează 4 noi sonde în Marea Neagră, în care investește 70 milioane de euroEste o replică la amintirea din toamna anului trecut, când 6,4% din acțiunile OMV Petrom au fost vândute de Fondul Proprietatea la prețul de 0,2100 lei/acțiune, cu aproape 20% sub cotația din momentul efectuării anunțului.
FP a anunțat ieri, după închiderea ședinței de tranzacționare de la BVB, că va vinde, printr-un plasament privat destinat exclusiv investitorilor instituționali, un pachet plecând de la 1,45 miliarde de acțiuni, reprezentând 2,56% din capitalul social al emitentului. La prețul conturat în piață astăzi în jurul prânzului, operațiunea de piață intermediată de un consorțiu format din Goldman Sachs, Wood & Co. și BCR ar urma să se cifreze la aproximativ 410 milioane lei (89,22 milioane euro).