Acțiunile OMV Petrom asigură jumătate din volumele de la BVB

Acțiunile OMV Petrom asigură jumătate din volumele de la BVB
scris 31 ian 2023

În contextul unei lichidități slabe, titlurile celei mai importante companii petroliere românești au adunat cele mai mari tranzacții, inclusiv un schimb de pachete de acțiuni în piața deal.

Sesiunea europeană a început cu o ușoară tendință la vânzare, însă către jumătatea orarului de tranzacționare de la New York Stock Exchange, indicii piețelor de acțiuni au trecut din nou „pe verde”, în confirmarea impulsului ascedent antrenat încă de la începutul anului.

Urmărește-ne și pe Google News

Bursa de Valori Bcuurești a avut, de asemenea, o ședință de aprecieri, însă indicele reprezentativ BET a câștigat numai 0,13%, până la nivelul de 12.139,42 de puncte, în condițiile unei susțineri slabe la cumpărare.

Acțiunile OMV Petrom asigură jumătate din volumele de la BVB

De altfel, rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 23,88 milioane lei (4,85 milioane euro), acesta fiind asigurat în proporție cu puțin peste 50% de un singur emitent. Astfel, titlurile OMV Petrom (SNP) au cumulat tranzacții de 9,68 milioane lei în piața reglementată, într-o zi în care cotația a supraperformat pieței, cu un avans de 1,32%, până la prețul de 0,4610 lei/acțiune. De asemenea, titlurile companiei petroliere au fost și în centrul singurului transfer din piața deal cu o valoare de 2,30 milioane lei.

BCR, BRD și Raiffeisen Bank vor fi consultanții Primăriei Capitalei pentru o emisiune de obligațiuni de jumătate de miliard de lei. Titlurile vor fi listate la bursă CITEȘTE ȘI BCR, BRD și Raiffeisen Bank vor fi consultanții Primăriei Capitalei pentru o emisiune de obligațiuni de jumătate de miliard de lei. Titlurile vor fi listate la bursă

Titlurile celuilalt producător de gaze naturale, Romgaz Mediaș (SNG), au urcat cu 0,88%, până la prețul de 40,10 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,30 milioane lei, favorizând o apreciere de 0,65% a indicelui sectorului energetic BET-NG.

Pe fondul unor schimburi însumând 3,11 milioane lei, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au suferit uin declin de 0,70%, până la prețul de 19,84 lei/acțiune. Cu o activitate dinamizată în ultima perioadă, titlurile MedLife (M) au depășit din nou reperul unor tranzacții de 1 milion lei într-o ședință în care cotația a alunecat cu 0,31% sub referință, până la prețul de 19,10 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
omv petrom
medlife
romgaz