Acțiunile europene au încheiat săptămâna în revenire puternică, recuperând o parte din declinul abrupt de săptămâna trecută. Săptămâna aceasta a marcat prima evoluție pozitivă pentru bursele europene după un șir de trei săptămâni "roșii".
Indice pan-european Stoxx Europe 600 a înregistrat un salt săptămânal de 3,3%, cel mai mare din decembrie 2016, după ce, săptămâna trecută, a pierdut 5%. Vineri, indicele a consemnat un avans de peste 1%.
Acțiunile Danone au crescut, vineri, peste 2% pe bursa de la Paris după ce producătorul francez a raportat vânzări de aproape 25 miliarde euro în 2017, cu 12,5% mai mari decât în anul anterior.
Și acțiunile Renault au crescut cu peste 2% după ce constructorul auto francez a raportat vânzări și profit record pentru anul 2017. Veniturile proprietarului Dacia au urcat, anul trecut, cu aproape 15%, în timp ce profitul net a crescut cu 47%.
CITEȘTE ȘI Profitul operațional al TeraPlast s-a prăbușit la jumătate, însă în contextul extinderii compania a bugetat o cifră de afaceri dublă pentru 2018, de aproape 1 miliard de lei și o ameliorare a câștigurilorCel mai mare câștigător pe bursele europene a fost, însă, compania olandeză Vopak, care se ocupă de stocare petrolului și a altor substanțe chimice, ale cărei acțiuni au crescut cu aproape 15%, în condițiile în care rezultatele sale au depășit așteptările.
Acțiunile grupului german Linde, al doilea mare furnizor de gaze industrial din lume, au pierdut aproape 1%. Comisia Europeană a inițiat o investigație amănunțită referitoare la fuziunea giganților din industria gazelor Linde și Praxair, care ar afecta și piața românească de gaze industriale, invocând îngrijorări legate de limitarea concurenței în ceea ce privește furnizarea de gaze esențiale, precum oxigenul și heliul.