Titlurile bancare au scăzut astăzi, în ziua deciziei Curții Constituționale privind Legea dării în plată, Banca Transilvania ajungând la capitalizarea bursieră minimă a ultimelor 2 luni și jumătate. Lipsa de claritate din hotărâre mai degrabă a invitat investitorii la vânzare.
Acțiunile bancare au tras în jos bursa de la București. „A fost o ședință atipică”, a declarat pentru Profit.ro Nicu Grigoraș, director de tranzacționare și Front Office la SSIF Intercapital Invest, subliniind declinul de 0,88% al indicelui BET, până la nivelul de 6.793,04 puncte, într-o zi mai degrabă neutră pentru piețele bursiere europene.
La începutul sesiunii europene, majoritatea cotațiilor erau „pe verde”, atrage atenția Grigoraș, tendința de depreciere apărând către finalul orarului de tranzacționare. Indicele Euro Stoxx 50 a coborât cu 0,21%, o dinamică apropiată, de -0,26% având-o și indicele CAC40 de la Paris. Indicele german DAX a alunecat cu numai 0,04% sub referință, în timp ce indicele FTSE100 de la Londra a urcat cu 0,45%. La nivel regional, indicele WIG20 de la Varșovia a câștigat 0,16%, în timp ce indicii BUX de la Budapesta și PX de la Praga au pierdut 0,32% și, respectiv, 0,14%.
Rulajul pieței de acțiuni de la BVB a fost de 23,22 milioane lei (5,17 milioane euro). „Destul de puțin dacă ne uităm la volumele de săptămâna trecută”, comentează Grigoraș, amintind de activitatea de tranzacționare impulsionată de finalizarea ofertei de vânzare prin care Fondul Proprietatea (FP) a înstrăinat un pachet de 6,42% din acțiunile OMV Petrom (SNP) pentru 682 milioane lei.
Cel mai tranzacționat emitent a avut și cea mai importantă scădere dintre titlurile lichide. Este vorba despre Banca Transilvania (TLV) ale căror titluri au însumat tranzacții de 7,09 milioane lei. Cotația a coborât cu 2,54% până la prețul de 2,3000 lei/acțiune, un minim al ultimelor 2 luni și jumătate, iar Grigoraș pune acest recul pe seama deciziei Curții Constituționale privind Legea dării în plată despre care a spus că este parțial constituțională și parțial neconstituțională.
„Un anunț ambiguu; nu clarifică nimic”, rezumă brokerul de la Intercapital care adaugă faptul că imediat după sosirea știrii de la Curtea Constituțională, tendința a fost încă și mai puternic descedentă, intraday fiind atins și un minim de 2,2750 lei/acțiune, echivalent pentru o scădere de 3,60%.
Chiar și după revenirea din finalul sesiunii, cotația este cu 5,54% sub maximul ex-dividend de 2,4350 lei/acțiune. Tendința de vânzare din piață reflectă temeri ale investitorilor față de expunerea Băncii Transilvania pe creditele în franci elvețieni după preluarea Volksbank. „Piața nu știe valoarea lor, nu știe ce provizioane ar trebui constituite și cum va fi afectat profitul băncii. Este o stare de neliniște”, spune Grigoraș.
Și cealaltă acțiune bancare lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD) a scăzut astăzi. Cotația a suferit un declin de 1,28% pentru o închidere la nivelul de 10,78 lei/acțiune, pe volume echivalente cu aproximativ 470.000 de lei.
Acțiunile OMV Petrom nu mai sunt ce au fost săptămâna trecută, dar sunt mai mult decât au fost anul acesta vreodată
Pe locul 2 în topul rulajelor, cu schimburi însumând 6,20 milioane lei, s-au situat titlurile Electrica (EL), care s-au corectat cu 0,74%, până la prețul de 13,42 lei/acțiune. Mai puțin de jumătate din acest rulaj, respectiv 2,55 milioane lei, au avut titlurile OMV Petrom (SNP), care au scăzut cu 0,65%, până la prețul de 0,23 lei/acțiune. Cotația este cu 3,16% sub maximul post-ofertă de 0,2375 lei/acțiune, dar care încă oferă un randament de 9,52% pentru instituționalii care au cumpărat de la FP la prețul de 0,2100 lei/acțiune și un câștig de 15,29% investitorilor de retail care au achiziționat acțiuni la prețul de 0,1995 lei/acțiune, subscriind în primele 4 zile ale ofertei.
Lichiditatea a crescut foarte mult săptămâna trecută pe acest emitent, odată cu finalizarea ofertei, spune Grigoraș și chiar dacă a suferit un declin în ultimele 2 sesiuni, este o îmbunătățire față de ceea ce era înainte, când abia ajungeau în top 5 tranzacționare. Este efectul măririi cu 2 treimi a free-float-ului.
CITEȘTE ȘI SIF Moldova a cumpărat cu 12,8 milioane euro aproape 0,5% din acțiunile OMV Petrom în oferta de vânzare a Fondului Proprietatea Titlurile vânzătorului Fondul Proprietatea (FP) au staționat la prețul de 0,8050 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de 2,03 milioane lei. Indicele financiar BET-FI a avut, de altfel, cel mai atenuat recul, de 0,31%, închizând la valoarea de 28.723,09 puncte.
Indicele energetic BET-NG a avut un declin de 0,52%, de asemenea, sub media deprecierilor pieței sintetizată de un -0,89% pe indicele BET Plus. Din componența sa, titlurile Romgaz Mediaș (SNG), au coborât cu 0,43%, până la prețul de 23,40 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,28 milioane lei.