Un tribunal din Amsterdam a interzis băncii olandeze ING să închidă conturile filialei gigantului energetic rus Gazprom, până când acesta își va deschide un cont la o altă bancă în Europa, în pofida riscurilor de sancțiuni și prejudiciu de imagine invocate de bancă din cauza legăturilor dintre Gazprom și statul rus, informează EFE.
Decizia tribunalului vine la finalul unui proces intentat de Gazprom International Projects, o companie înregistrată în Olanda care face parte din grupul rus Gazprom International și al cărei cont la ING este singurul mijloc de plată al grupului rus în Europa, scrie Agerpres.
ING a informat Gazprom în luna decembrie 2023 despre intenția sa de a înceta să îi mai ofere servicii bancare, având în vedere sancțiunile impuse de Uniunea Europeană (UE) Rusiei în urma invaziei Ucrainei din 2022. De atunci, banca olandeză a acordat mai multe prelungiri pentru ca Gazprom să își deschidă cont la o altă instituție financiară, ultima până la 1 octombrie 2026. Cu toate acestea, Gazprom a susținut că 15 bănci, atât din interiorul, cât și din afara UE, au refuzat să-i deschidă un cont și a avertizat că închiderea conturilor la ING îl va împiedica să își îndeplinească obligațiile de plată, inclusiv obligațiile fiscale față de autoritățile olandeze și britanice, precum și salariile și plățile pentru serviciile contractate.
La rândul său, ING a susținut că, deși filiala Gazprom International Projects nu este vizată de sancțiunile europene, legăturile sale cu o companie controlată de statul rus și activitățile sale în sectorul energetic reprezintă riscuri care necesită o monitorizare constantă și costisitoare. De asemenea, banca olandeză a susținut că menținerea unor relații de afaceri cu companii legate de Rusia i-ar putea afecta reputația și ar putea crea percepția că aceasta contribuie indirect la războiul Rusiei din Ucraina.
Tribunalul din Amsterdam a recunoscut că interesele ambelor părți sunt importante și a considerat legitimă dorința ING de a evita relațiile cu entități legate de Rusia, dar a subliniat că Gazprom nu este sancționat și că nu au fost demonstrate existența unor riscuri de spălare a banilor.
'ING a prezentat un rezumat al tranzacțiilor din contul Gazprom, dar nu a susținut că acesta ar conține tranzacții dubioase sau suspecte', se arată în hotărârea instanței.
De asemenea, judecătorul a considerat că Gazprom a depus suficiente eforturi pentru a găsi o altă bancă și că șansele sale de succes sunt reduse din cauza legăturilor sale cu Rusia și a situației geopolitice.
În consecință, instanța a interzis ING să pună capăt relației cu Gazprom până când compania rusă nu va găsi o alternativă, deși a avertizat că Gazprom trebuie să continue să caute o altă bancă la care să-și deschidă cont.
ING alertează clienții din România. Cum ești păcălit la shopping online: Lasă-i tu cu buza umflată!
ING Bank a transmis clienților din România un mesaj-alertă personalizat și cu recomandări despre cum pot păstra conturile și banii în siguranță în fața fraudelor online, astfel încât "să-i lași pe fraudatori cu buza umflată".
"Ai pus ceva la vânzare pe net? Ai grijă la fraudatorii care se prezintă drept cumpărători interesați. Aceștia acceptă imediat prețul propus de tine și pretind că au efectuat deja plata.
Și aici apare frauda! Falșii cumpărători îți trimit un link pe care spun că trebuie să-l accesezi pentru a-ți primi banii", explică banca riscurile la shopping online.
SFATURILE BĂNCII
Nu te lăsa păcălit! Linkul este unul fals, creat pentru a te determina să introduci datele cardului sau să autorizezi o operațiune care te lasă fără bani în cont.
• "Am făcut deja plata, trebuie doar să confirmi"
• "Accesează linkul pentru a primi banii în cont"
• "Curierul are nevoie de confirmarea cardului"
• "Trebuie să autorizezi tranzacția în aplicația bancară"
• "Introdu datele cardului pentru transferul fondurilor"
Amintește-ți că:
Pentru a primi bani nu trebuie să introduci datele cardului și codul CVV al cardului.
Pentru a primi bani nu trebuie să comunici coduri OTP sau coduri primite prin SMS.
Dacă aplicația bancară îți solicită aprobarea unei tranzacții, trebuie să verifici foarte atent detaliile operațiunii.
Dacă aplicația bancară îți cere să aprobi o plată, să adaugi cardul într-un portofel digital sau să aprobi o tranzacție către un comerciant, nu încasezi bani, ci tu faci o plată.
Linkurile primite prin SMS, WhatsApp, Telegram, Messenger sau e-mail trebuie tratate cu suspiciune.
ING Bank România a lansat SAFEcall, un nou serviciu de securitate destinat protejării clienților împotriva tentativelor de fraudă financiară.
Dacă sunt detectate tranzacții considerate neobișnuite, clienții ING Bank vor primi un apel telefonic automat din partea băncii, pentru oprirea fraudelor chiar atunci când se întâmplă.
"Strică tu ziua unui fraudator. Cu noul serviciu ING SAFEcall, confirmi telefonic plata sau oprești frauda, înainte de plecarea banilor.
Vei ști că este un SAFEcall pentru că vei recunoaște vocea Mariei. Apelul va veni doar de la numărul 0374647233 (adică 037INGSAFE).
Pentru mai multă siguranță și pentru a nu te lua prin surprindere, salvează chiar acum numărul în telefonul tău ca ING SAFEcall!
În plus, trebuie să reții că noi NU îți vom solicita niciodată date personale sau bancare (user, parola, datele cardului) sau să efectuezi plăți, să iei credite sau să intri pe linkuri", este acum mesajul transmis clienților.
Cum funcționează ING SAFEcall
Atunci când sistemele de monitorizare ING Bank identifică o plată care se abate de la comportamentul obișnuit al clientului, acesta primește automat un apel telefonic de verificare de la numărul dedicat 0374647233 (adică 037INGSAFE).
În cadrul apelului, clienții ING Bank pot confirma sau respinge tranzacția:
- Apasă 9 dacă recunosc și confirmă plata;
- Apasă 1 dacă nu recunosc tranzacția sau au fost manipulați să o efectueze.
Răspunsul clienților este foarte important pentru a declanșa măsurile necesare pentru prevenirea unei eventuale fraude și protejarea banilor clientului.
Răspunsul la noile metode de fraudă financiară
Atacurile care exploatează încrederea utilizatorilor reprezintă una dintre principalele cauze ale fraudelor financiare. Infractorii folosesc frecvent mesaje de tip phishing, apeluri telefonice false în numele unor instituții publice sau financiare și solicitări urgente de actualizare a datelor personale pentru a obține acces la conturi sau pentru a determina victimele să autorizeze transferuri de bani sau să obțină credite bancare.
Cele mai frecvente scenarii includ:
• Mesaje care solicită actualizarea urgentă a datelor personale sau bancare;
• Linkuri către site-uri false care imită platforme oficiale;
• Apeluri telefonice în care atacatorii pretind că reprezintă instituții financiare sau autorități;
• Solicitări de instalare a unor aplicații de acces la distanță pe telefon sau calculator;
• Cereri de divulgare a parolelor, codurilor OTP sau datelor cardului.
ING SAFEcall a fost conceput pentru a oferi clienților o oportunitate suplimentară de a verifica autenticitatea unei tranzacții. Noile servicii ING SAFE completează funcționalitățile de securitate deja integrate în aplicația Home’Bank, precum serviciul de geolocalizare, gestionarea permisiunilor pentru diferite operațiuni, avertizări inteligente pentru tranzacții suspecte și inițiative dedicate de prevenire a fraudelor, precum „Închide apelul fraudei”. La acestea se adaugă eforturile consolidate prin colaborarea cu alți actori din ecosistemul financiar și instituțional, inclusiv alte bănci prin intermediul SANB, autorități precum ANCOM și Poliția Română, precum și operatori telecom pentru blocarea apelurilor spoofed, dar și prin mecanisme de cooperare cu Parchetul General pentru schimbul electronic de date.
Recomandări importante pentru clienți
ING Bank România reamintește că nu va solicita niciodată prin telefon, SMS sau e-mail:
• Userul și parola de acces;
• Coduri de autentificare sau coduri OTP;
• Date complete ale cardului;
• Obținerea de credite urmată de transferuri sau retrageri de numerar sub diverse pretexte;
• Transferuri de bani pentru „securizarea” conturilor.
Clienții sunt încurajați să verifice întotdeauna sursa mesajelor primite, să acceseze serviciile bancare exclusiv prin canalele oficiale și să nu furnizeze informații sensibile persoanelor necunoscute.
Cele mai frecvente tipuri de fraudă
Metoda WhatsApp „Telefonul stricat” - presupune trimiterea unui mesaj de pe un număr necunoscut de către cineva care pretinde că este un membru al familiei și că și-a stricat telefonul. Victima este rugată să salveze noul număr și, sub presiunea urgenței, să trimită bani pe contul unui „prieten”, deoarece ruda respectivă nu mai are acces nici la propriul cont bancar. Totul se desfășoară prin mesaje scrise, fără apel vocal, tocmai pentru a evita recunoașterea vocii.
Metoda Vishing - oportunitate de investiții Hidroelectrica începe, de cele mai multe ori, după ce o persoană își introduce datele într-un formular online care promite câștiguri rapide. Ulterior, aceasta este contactată telefonic de așa-ziși „consultanți” care o conving să transfere bani pentru investiții fictive, iar sumele ajung direct în conturile atacatorilor.
Metoda BNR - începe cu un apel telefonic al cărui număr pare să provină chiar de la banca victimei, în care aceasta este anunțată că un credit a fost solicitat fraudulos în numele ei. Victima este transferată succesiv către un „ofițer bancar”, un „polițist” și un „reprezentant BNR”, fiecare confirmat de un număr de telefon falsificat prin spoofing. Sub presiunea urgenței, persoana vizată este convinsă să își mute economiile într-un cont pretins „sigur”, însă sumele ajung direct la escroci.
Metoda Creditul - schema complexă cu autorități este o variantă extinsă a spoofingului, în care victima este contactată simultan de reprezentanți falși ai băncii, poliției și BNR, care o conving că identitatea sa este folosită într-o fraudă activă. Escrocii trimit documente false de legitimație și acorduri de confidențialitate prin WhatsApp pentru a părea credibili, apoi îi cer victimei să contracteze ea însăși un credit și să depună suma la un bancomat de criptomonede, folosind coduri QR furnizate de ei. Conversația este ștearsă imediat după transferul banilor.
Metoda „Accidentul” - vocea clonată cu Inteligența Artificială presupune un apel telefonic în care escrocii folosesc inteligența artificială pentru a imita vocea unui membru al familiei, anunțând că a fost implicat într-un accident grav sau că se află în pericol legal iminent. Victima aude vocea familiară a copilului sau nepotului și, sub presiunea emoțională intensă, nu mai verifică identitatea apelantului.
Metoda „Nepotul la ananghie” - vocea clonată cu Inteligența Artificială funcționează identic cu metoda accidentul, dar vizează în special persoanele în vârstă, mizând pe relația bunici-nepoți. Escrocul, folosind o voce generată de AI, pretinde că a fost jefuit și că are nevoie urgentă de bani pentru a ajunge acasă. La fel ca și în cazul metodei clasice „Accidentul”, cel vizat nu mai verifică identitatea reală a celui care sună.























