Firma de plăți Wise are ”expunere minimă” la banca insolventă Silicon Valley Bank, din Statele Unite, care a fost închisă vineri, provocând incertitudini pe piețele financiare globale, potrivit unui purtător de cuvânt al acesteia, citat de Reuters.
SVB Financial Group, care se concentrează pe startupurile din domeniul tehnologiei, a suferit cel mai mare colaps de la criza financiară din 2008, zguduind piețele globale, provocând scăderea acțiunilor și lăsând fondatorii de firme din sectorul tehnologiei nesiguri că își vor putea plăti personalul.
Compania Wise din Londra, cunoscută anterior ca Transferwise, a declarat că deține un mic sold de numerar într-un cont corporativ la SVB, scrie News.ro.
”Avem expunere minimă la SVB, printr-o facilitate de credit din care fac parte alte șase bănci majore, și un sold de numerar mic într-un cont corporativ operațional”, a spus un purtător de cuvânt.
O serie de directori și investitori din industria financiară au avertizat că prăbușirea băncii ar putea avea un efect domino asupra altor bănci, dacă autoritățile de reglementare nu găsesc un cumpărător în weekend pentru a proteja depozitele neasigurate.
Duminică, ministrul britanic de Finanțe Jeremy Hunt a declarat că lucrează cu prim-ministrul Rishi Sunak și guvernatorul Băncii Angliei Andrew Bailey pentru ”a evita sau minimiza daunele” rezultate din haosul care a cuprins filiala SVB din Marea Britanie.
Peste 250 de directori ai firmelor tehnologice din Marea Britanie au semnat sâmbătă o scrisoare adresată lui Hunt, cerând intervenția guvernului și avertizând asupra unei ”amenințări existențiale” la adresa sectorului tehnologic din Regatul Unit.