Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, într-o cauză trimisă de instanțele românești privind înghețarea cursului pentru un credit în franci elvețieni, că directiva privind protecția consumatorilor de clauze abuzive nu se aplică în situațiile în care contractele preiau norme din dreptul intern, cum este principiul nominalismului monetar din Codul civil de la 1864 sub care au fost acordate creditele în franci elvețieni.
Decizia judecătorilor Curții din Luxemburg este favorabilă băncilor care au acordat credite în valută, mai ales în franci elvețieni, și le pune la adăpost de procesele în care debitorii, invocând posibile clauze abuzive, ar putea cere plata ratelor la alt curs decât cel curent.
Anterior, avocatul general al CJUE se pronunțase în favoarea consumatorilor, însă opinia consultativă n-a fost preluată și de judecători, așa cum se întâmplă în cele mai multe cazuri.
Litigiul (C-81/19) a ajuns la CJUE de la Curtea de Apel Cluj. În dosarul de trimitere, doi clienți ai fostei bănci Volksbank, preluată între timp de Banca Transilvania, au cerut înghețarea ratelor la cursul de la data contractării unui credit în franci elvețieni în octombrie 2008, în valoare de 65.000 de franci. Clienții au considerat că banca nu i-a informat cu privire la riscul valutar și a pus acest risc în sarcina lor, ceea ce le-a creat un dezechilibru, astfel că au solicitat ca rambursarea creditului să se facă la un curs la circa jumătate din cel curent.
Potrivit contractului, debitorii erau obligați să plătească ratele în moneda creditului, adică în franci elvețieni, iar Banca Transilvania a susținut că aceasta reprezintă o preluare contractuală a prevederilor din Codul civil de la 1864 privind nominalismul monetar, care spune că obligațiile contractuale de plată se onorează în suma și moneda arătată în contract, indiferent de variația valutară.
Directiva 13 din 1993, din care este preluată în legislația națională Legea 193/2000 privind clauzele abuzive, spune că prevederile sale nu se aplică acolo unde există clauze contractuale care preiau acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii.
Această prevedere a dus de-a lungul timpului la mai multe cereri de interpretare din partea instanțelor naționale. În cazul de față, Curtea de Apel din Cluj a întrebat dacă poate fi analizat caracterul abuziv al clauzei privind riscul valutar, având în vedere că și la nivelul instanțelor din România există interpretări diferite.
“Marea majoritate a acestor instanțe ar considera că clauzele contractuale care reflectă această dispoziție legislativă nu pot face obiectul unei examinări a caracterului lor abuziv, fiind norme supletive care se aplică automat în lipsa unui acord diferit între părți. Cu toate acestea, un anumit număr de instanțe române ar considera că o asemenea clauză a fost impusă de profesionist consumatorului. Din moment ce acesta din urmă nu o putea înlătura prin introducerea unei clauze diferite în contract, controlul caracterului său abuziv nu poate fi exclus”, se arată în decizia CJUE privind considerentele Curții din Cluj.
Instanța din Cluj consideră că o astfel de clauză privind riscul valutar reflectă principiul nominalismului monetar, și este o dispoziție legală de natură supletivă, „cu alte cuvinte o dispoziție care se aplică contractelor de credit atunci când părțile nu au convenit altfel”.
CJUE consideră „o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naționale, se aplică între părțile contractante în lipsa unui acord diferit în această privință, nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive”.
Astfel, instanțele naționale nu vor putea analiza dacă o astfel de clauză este abuzivă, având în vedere că derivă dintr-o normă supletivă din Codul civil, normele supletive fiind excluse din incidența directivei.
Avocatul general Juliane Kokott arătase, într-o opinie trimisă Curții în martie după audierea părților, că dacă dispoziția din Codul civil nu urmărește să instituie un echilibru între drepturile și obligațiile părților, atunci clauza contractuală privind rambursarea creditului în valuta în care a fost contractat poate fi verificată de instanță în privința unui posibil caracter abuziv.
Curtea de Apel Cluj a mai întrebat și ce se întâmplă în cazul în care clientul nu a fost informat cu privire la efectele riscului valutar și dacă instanța poate modifica contractul în cazul în care constată că există o clauză abuzivă. Însă cele două întrebări au rămas fără răspuns din partea CJUE, având în vedere că instanța europeană a stabilit că clauza contractuală în discuție nu intră sub domeniul de aplicare a Directivei 93/13.
Debitorii din România ar putea apela la principiul impreviziunii pentru a cere ajustarea ratelor creditelor, inclusiv a cursului la care fac plățile lunare. Curtea Constituțională a decis că impreviziunea funcționează și în cazul Codului civil de la 1864, chiar dacă nu este expres menționată în textul vechiului Cod, și că ea trebuie verificată de judecători de la contract la contract. O modificare recentă la Legea privind darea în plată a adus prevederi mai favorabile debitorilor cu credite în franci elvețieni.
