Easy Travel de la Asirom, acum direct în aplicația Salt Bank

Vacanțele spontane, city break-urile sau planurile făcute cu luni înainte ar trebui să vină cu mai puține griji, chiar și atunci când apar zboruri întârziate, bagaje pierdute sau vizite neașteptate la medic.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Easy Travel de la Asirom, acum direct în aplicația Salt Bank

Tocmai de aceea, Asirom VIG și Salt Bank lansează Easy Travel – o asigurare de călătorie simplă, digitală și ușor de activat direct din aplicația Salt, în doar câteva minute.

Fără hârtii sau procese complicate. Totul este 100% digital, direct din aplicația Salt Bank. Intri în app, accesezi secțiunea Produse, apoi Asigurări, unde găsești Easy Travel, alegi perioada călătoriei, de la un weekend spontan până la un an întreg, și pleci mai liniștit oriunde în lume, cu excepția SUA și Canada.

Easy Travel acoperă exact situațiile care pot transforma o vacanță relaxantă într-o experiență stresantă:

•       cheltuieli medicale de până la 30.000 euro în caz de accident sau îmbolnăvire;

•       consultații, investigații, spitalizare și tratamente medicale;

•       transport de urgență cu ambulanța și costuri de repatriere;

•       medicamente și tratamente stomatologice de urgență;

•       despăgubiri pentru zboruri întârziate;

•       protecție pentru bagaje pierdute sau întârziate;

•       acoperire pentru pierderea sau furtul documentelor.

Pentru cei care vor extra protecție, asigurarea poate fi personalizată direct din aplicația Salt, cu doar câteva click-uri:

•       acoperire pentru sporturi de sezon și activități cu adrenalină – de la schi și snowboarding până la surfing, scuba diving sau rafting;

•       clauza STORNO, care poate acoperi costurile vacanței dacă aceasta este anulată din motive neprevăzute;

•       asistență juridică în cazul unui accident rutier în timpul călătoriei.

Mai mult, Easy Travel permite includerea întregii familii sau a grupului de prieteni pe aceeași poliță, pentru până la 10 persoane.

Datele Asirom VIG arată că, în 2025, cele mai frecvente situații în care asigurarea de călătorie a făcut diferența au fost urgențele medicale, accidentele din timpul practicării sporturilor de sezon și întârzierile de zbor.

„Călătoriile ar trebui să însemne experiențe, nu griji. Cu Easy Travel, am vrut să facem asigurarea la fel de simplă precum rezervarea unei vacanțe: rapidă, digitală și la îndemână direct din aplicația Salt Bank. În câteva minute ai protecție pentru lucrurile care chiar îți pot strica planurile – de la întârzieri de zbor până la situații medicale neprevăzute. Este încă un pas prin care aducem asigurările mai aproape de stilul de viață actual al clienților noștri ”, a declarat Mădălin Roșu, CEO Asirom.

„Vedem din Spaces-urile create în aplicație că, după rainy days, vacanțele sunt printre principalele motive pentru care oamenii pun bani deoparte. Și cred că asta spune ceva despre ce își doresc: siguranță, dar și experiențe care contează pentru ei. Împreună cu Asirom, am vrut să scoatem puțin din stresul de dinainte de plecare: un drum în minus, o hârtie în minus și mai puțină grijă pentru «ce facem dacă». Ca vacanța să fie mai mult despre vacanță, declară Robert Anghel, CEO Salt Bank.

Așadar, Easy Travel vine din dorința Asirom VIG și Salt Bank de a face asigurările mai simple, mai rapide și mai ușor de folosit în viața de zi cu zi.

Pentru toate detaliile despre asigurare, inclusiv termenii și condițiile complete, intră aici.

Despre Asirom Vienna Insurance Group

Asirom VIG este una dintre cele mai importante companii de asigurări de pe piață, cu tradiție în industria asigurărilor din România. Compania are o rețea națională de 120 de agenții, 1.500 de agenți activi și numeroși parteneri externi.

Asirom face parte din Vienna Insurance Group (VIG), principalul grup de asigurări în întreaga regiune a Europei Centrale și de Est (ECE). Peste 50 de companii de asigurări și fonduri de pensii din 30 de țări fac parte din acest grup cu tradiție îndelungată, branduri puternice și o relație apropiată cu clienții. Circa 30.000 de angajați ai VIG răspund nevoilor de zi cu zi ale celor aproximativ 33 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa de Valori din Praga din 2008 și la Bursa de Valori din Budapesta din 2022. Compania beneficiază de rating A+ cu perspectivă pozitivă din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor’s

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2436 -0.0052-0.10 %
1 USD4.5565 +0.0463+1.03 %
1 GBP6.0676 -0.0042-0.07 %
1 CHF5.7073 -0.0169-0.30 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite