ANALIZĂ PROFIT TV Lira sterlină se apreciază în contextul unor sondaje de opinie favorabile Conservatorilor

ANALIZĂ PROFIT TV Lira sterlină se apreciază în contextul unor sondaje de opinie favorabile Conservatorilor
scris 19 nov 2019

Săptămâna a început pe Wall Street la fel cum s-a încheiat cea precedentă, iar închiderea pozitivă se traduce automat în noi maxime istorice pentru principalii indici bursieri americani (DJIA 28,036.22 puncte, S&P500 3,122.03 puncte și NASDAQ 8,549.94 puncte).

Chiar dacă deschiderea a fost negativă și a existat o presiune la vânzare timpurie, cotațiile au început să revină după întâlnirea privată neprogramată de la Casa Albă dintre președintele american Donald Trump și șeful Federal Reserve (FED) Jerome Powell (la care a asistat și secretarul Trezoreriei Steven Mnuchin), la care s-a discutat despre economie, ratele dobânzii, inflație redusă, relaxare monetară, un dolar tare și efectele asupra producției, comerțul cu China, Uniunea Europeană (UE) și altele, etc. Astfel, probabil că investitorii au mai înlocuit din îngrijorările cu privire la China cu speranțele că șeful FED ar putea fi convins să reducă ratele. Dintre acțiunile cele mai performante în sesiunea de ieri am remarcat  Lyft (+4,23%), Nvidia (+3,96%), Discovery Communications (+3,50%, după ce directorul John Malone a dezvăluit că a cumpărat acțiuni în valoare de 75 milioane dolari), Fox (+2,68%) și Netflix (+2,56%), pe când scăderea cotațiilor petrolului a determinat pierderi mai mari pentru titlurile din acest sector, respectiv ConocoPhilips (-2,66%), PetroChina (-1,91%) și Chevron (-1,73%).

Urmărește-ne și pe Google News
Isărescu: Trebuie găsit un compromis între ciclul economic și cel politic. Nu poate fi ceva mai rău decât să nu ai resurse să stimulezi economia când o ia în jos CITEȘTE ȘI Isărescu: Trebuie găsit un compromis între ciclul economic și cel politic. Nu poate fi ceva mai rău decât să nu ai resurse să stimulezi economia când o ia în jos

Am asistat la evoluții mixte pe piețele europene, însă majoritatea indicilor bursieri au încheiat negativ sesiunea de tranzacționare de ieri, în ciuda optimismului în ceea ce privește negocierile comerciale dintre SUA și China, după ce media chineză a raportat că vicepremierul Liu He a avut sâmbătă o convorbire telefonică cu secretarul Trezoreriei Mnuchin și reprezentantul comercial Lighthizer în legătură cu ”faza 1” a acordului comercial parțial. Singurul indice major care n-a scăzut a fost cel londonez FTSE100 (+0,07%), în așteptarea zilei de astăzi, când liderii politici vor face cu ochiul liderilor de afaceri adunați la conferința Confederației Industriei Britanice.

În schimb săptămâna a debutat cu creșteri la Bursa de Valori București (BVB), toți indicii locali terminând pe verde, însă din nou volumele de tranzacționare au fost extrem de reduse, doar 5,73 milioane euro. Și tot ca de obicei, topul lichidității a fost dominat de aceleași acțiuni, respectiv Banca Transilvania (TLV +0,61%, cu o capitalizare record de aproape 13 miliarde lei), Romgaz (SNG -0,13%), BRD Groupe Societe Generale (BRD +1,39%), Fondul Proprietatea (FP -0,42%, care săptămâna trecută, în cadrul programului de răscumpărări aprobat de acționari, a achiziționat  4,7 milioane acțiuni proprii, pentru care a plătit suma de 5,54 milioane lei) și  SIF Oltenia (SIF5 +1,78%, unde Adunarea Generală Extraordinară a aprobat un plan de răscumpărări pentru 38,4 milioane acțiuni proprii, reprezentând 6,61% din capitalul social).

Pe piața valutară performera zilei a fost lira sterlină (GBP, +2,60% față de coșul valutelor importante), moneda britanică urcând la maximul ultimelor două săptămâni față de dolar și la cel de peste 6 luni față de euro. Mișcarea vine în contextul în care șansele ca acordul Brexit să treacă de parlamentul britanic până pe 31 ianuarie și să pună astfel capăt unei perioade lungi de incertitudine sunt în creștere, căci sondajele de opinie pentru alegerile parlamentare de pe 12 decembrie indică opțiuni de vot de circa 42% pentru Partidul Conservator, care menține astfel un avans de peste 12% în fața Partdului Laburist. Analiștii consideră o majoritate conservatoare ca fiind cel mai bun rezultat posibil al alegerilor din 12 decembrie, având în vedere că această situație i-ar permite lui Boris Johnson să obțină susținerea necesară pentru acordul de Brexit agreat cu UE, ceea ce ar înlătura, cel puțin parțial, incertitudinile care afectează investițiile în Marea Britanie de la referendumul din 2016. Referitor la EUR/RON, cotația a atins ieri 4,7800, cursul de 4,7729 stabilit de Banca Națională a României (BNR) confirmând tendința de depreciere a monedei naționale.

viewscnt
Afla mai multe despre
catalin chivu
bursa