UNIQA Asigurări, parte a grupului financiar austriac UNIQA, a câștigat o licitație Hidroelectrica pentru servicii de asigurare de răspundere civilă a administratorilor și directorilor (membrii Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului, inclusiv președinții), poliță de tip D&O (Directors & Officers Liability), pe o perioadă de 12 luni.
Pentru a 2-a zi consecutivă, bursa românească s-a aflat pe un ricoșeu față de puseul de vânzare antrenat de turbulențele legate de alegeri.
Listat pe piața AeRO de la BVB în primăvara anului 2021, producătorul de sisteme pluviale Raiko Transilvania a intrat în insolvență.
În următoarele 17 luni, AROBS Transilvania ar urma să încaseze aproape 44 milioane lei de la Casa Națională de Pensii.
Ministerul Finanțelor a redeschis două emisiuni de obligațiuni și a luat de la bănci 1,93 miliarde de lei, mult peste suma programată, profitând de scăderea randamentelor în urma deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, care a înlăturat, cel puțin pentru moment, pericolul ca un candidat cu vederi extremiste să câștige cea mai înaltă funcție în stat.
Codul de guvernanță corporativă revizuit pentru piața din România este publicat de Bursa de Valori București (BVB), conform unui comunicat de presă.
Decizia Credit Agricole SA de a-și majora participația în Banco BPM este menită să-i protejeze interesele de afaceri din Italia, după ce UniCredit SpA a anunțat că este interesat de achiziționarea rivalei mai mici din Italia, transmite Bloomberg.
Compania Digi Communications se împrumută de la ING, pentru majorarea angajamentului total existent de la 150 milioane euro la 220 milioane euro, semnând cu această bancă și un Acord de Facilitate de Credit pentru Export, în valoare principală totală de aproape 62 milioane euro, pentru dezvoltarea rețelelor sale de telecomunicații din România, Spania, Portugalia și Belgia.
Banca Națională a României (BNR) a anunțat luni un curs de referință de 4,9717 lei pentru un euro, de la un curs de 4,9773 lei înregistrat vineri.
Pe lângă programul Fidelis, care începe tot luni, Ministerul Finanțelor a pregătit și titlurile de stat Tezaur. Acestea din urmă pot fi cumpărate în perioada 9 decembrie – 10 ianuarie 2025.