În prezent, traversăm o perioadă foarte diferită de ceea ce am trăit până acum, iar digitalizarea și apariția inteligenței artificiale ne așează în față provocări necunoscute până acum 5-10 ani, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, în cuvântul de deschidere cu ocazia aniversării a 33 de ani de la înființarea Institutului Bancar Român.
În contextul unor contacte multiple în ultimii ani în Republica Moldova, Bursa de Valori București are în vedere extinderea pe această piață.
Mircea Cotigă, ex-CEO Unicredit Leasing România, devenit între timp om de afaceri în real estate și sectorul hotelier, revine pe piața bancară, preluând poziția de CEO al TechVentures Bank.
Consiliul de administrație al BNR a aprobat un regulament intern prin care poate furniza lichiditate unei bănci sau unul grup de instituții de credit, dacă acestea se confruntă cu probleme temporare de lichiditate, a transmis Banca Centrală.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) transmite un avertisment în legătură cu mesajele prin care este solicitată actualizarea datelor de cont și semnalează numeroase tentative de fraudă care folosesc identitatea băncii ING România.
Banca Națională a României (BNR) a anunțat marți un curs de referință de 4,9709 lei pentru un euro, de la un curs de 4,9717 lei înregistrat luni
Inteligența artificială (AI) redefinește multiple sectoare economice, iar XTB, un fintech global cu prezență fizică și în România, ce oferă acces la peste 6700 de instrumente financiare printr-o platformă online și aplicație mobilă, își consolidează de peste un an competențele în acest domeniu. Peste 60% dintre angajați utilizează zilnic soluții AI implementate recent.
Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 5,91%. Indicele ROBOR la 3 luni este cel în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei.
Acțiunile Nvidia au scăzut cu până la 3% după ce Administrația de Stat pentru Reglementarea Pieței din China (SAMR) a anunțat deschiderea unei investigații împotriva companiei, suspectată de încălcarea legislației antimonopol, transmite CNBC.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în urcare pentru a opta ședință consecutiv, cea mai lungă evoluție pozitivă consemnată din luna mai, dar bursele au avut o evoluție mixtă, investitorii analizând măsuri de stimulare economică anunțate de China, dar și turbulențele geopolitice, transmite CNBC.