Vaccinul împotriva covid-19 al laboratorului german CureVac are o eficiență de doar 47% și nu îndeplinește criteriile

Vaccinul împotriva covid-19 al laboratorului german CureVac are o eficiență de doar 47% și nu îndeplinește criteriile
scris 17 iun 2021

Laboratorul german CureVac anunță că principalul său vaccin-candidat - cu tehnologia ARN mesager - împotriva covid-19 are o eficiență de doar 47%, potrivit analizei intermediare a unui studiu clinic la scară mare, și că nu îndeplinește, în acest stadiu, criteriile necesare, relatează AFP.

CureVac a pierdut peste jumătate din capitalizarea bursieră după ce acest anunț.

Urmărește-ne și pe Google News

Vaccinul ”a atins o eficiență preliminară de 47% împotriva covid-19, indiferent de gravitatea bolii, și nu îndeplinește criteriile statistice de succes pre-specificate”, a anunțat într-un comunicat laboratorul german, care a semnat un contract important cu Uniunea Europeană (UE), scrie News.ro.

FOTO Mercedes lansează noua generație Maybach S-Class, cea mai luxoasă versiune a limuzinei germane CITEȘTE ȘI FOTO Mercedes lansează noua generație Maybach S-Class, cea mai luxoasă versiune a limuzinei germane

”Eficiența finală ar putea încă să se schimbe”, apreciază CEO-ul laboratorului, Franz-Werner Haas, care citează dificultăți cauzate de apariția unor noi variante ale SARS-CoV-2.

”Noi am sperat la rezultate mai solide în analiza imediată, însă am constatat că este dificil să obținem o eficiență mare, din cauza acestei game de variante fără precedent. Continuăm studiul până la analiza finală”, anunță el.

ÎNTÂRZIERI

CureVac s-a lansat în cursa dezvoltării unui vaccin anticovid în ianuarie 2020, în același timp cu alianța germano-americană BioNTech/Pfizer și compania americană în domeniul biotehnologiei Moderna, care au fost primele care au obținut unda verde a unor autorități de reglementare în vederea comercializării vaccinurilor lor, care la bază tot thenologia ARN mesager.

Acesta este primul studiu cu privire la eficiență publicat de către laboratorul german, care se află în faza finală a testelor clinice la scară mare - aproximativ 40.000 de voluntari în Europa și America Latină.

În total 134 de voluntari s-au îmbolnăvit de covid-19, iar 124 de cazuri au fost secvențiate în vederea identificării variantei infecției.

Un singur caz prezenta tulpina originală SARS-CoV-2, iar ”peste jumătate din cazuri (57%)” au fost cauzate de variante considerate îngrijorătoare de către OMS.

FOTO Bucureștiul, pe locul 263 din 323 de orașe europene în ceea ce privește calitatea aerului. Unde este cel mai curat aer din Europa CITEȘTE ȘI FOTO Bucureștiul, pe locul 263 din 323 de orașe europene în ceea ce privește calitatea aerului. Unde este cel mai curat aer din Europa

Laboratorul german, cu sediul la Tübingen (sud), era considerat la începutul pandemiei unul dintre cele mai promițătoare în a crea un vaccin anticovid.

Comisia Europeană (CE) a semnat cu acest laborator din domeniul biotehnologiei un contract în vederea achiziționării a 405 milioane de doze.

CureVac intenționa inițial să ceară aprobarea vaccinului în Europa la sfârșitul lui mai sau la începutul lui iunie, după ce a angajat o procedură de examinare continuă la Agenția Europeanăa medicamentului (EMA) și pe măsura publicării datelor.

Autoritățile germane au anticipat recent o întârziere și mizau pe luna august, în așteptarea rezultatelor cu privire la eficiența vaccinului.

Laboratorul german s-a aliat cu giganții farmaceutici elvețian Novartis și german Bayer în vederea producției. El dezvoltă, în paralel, vaccinuri de a doua generație, care vizează variante SARS-CoV-2, însă a cărăr dezvoltare a avansat foarte puțin.

viewscnt
Afla mai multe despre
vaccin
curevac