Bodog: S-a semnat contractul pentru 109.000 de doze de vaccin ROR

Bodog: S-a semnat contractul pentru 109.000 de doze de vaccin ROR
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 mai 2017

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat, vineri, la finalul înâlnirii de la Guvern pe care a avut-o cu premierul Sorin Grindeanu și cu reprezentanți ai medicilor și societății civile, că s-a semnat contractul pentru achiziționarea a 109.000 de doze de vaccin ROR, iar cele 10.000 de doze care urmau să ajungă în Uniunea Europeană și au fost blocate vor ajunge la medicii de familie săptămâna viitoare.

”A fost o întâlnire legată atât de legea vaccinării cât și de situația vaccinării în general. (...) Mi s-a cerut o informare cu privire la aprovizionarea cu vaccin ROR, pentru că asta este stringentă la momentul de față. L-am informat pe prim-ministru că azi se semnează pentru cele 10.000 de doze care sunt deja în țară și care pot să intre neîntârziat la medicii de familie - săptămâna viitoare vor fi la medicii de familie - și că s-a semnat deja contractul și pentru cele 109.000 de doze. În același timp, l-am informat pe prim-ministru că toate contractele pe care le demarăm pe vaccinuri din acest moment sunt pe acord-cadru de minimum doi ani până la patru ani în așa fel încât să asigurăm predictibilitatea și aprovizionarea cu vaccin pentru a nu se mai ajunge în această situație în care România este la momentul de față”, a declarat Florian Bodog, la finalul întâlnirii cu reprezentanții societăților profesionale, asociațiilor și societății civile pe tema vaccinurilor.

Urmărește-ne și pe Google News

Ministrul Sănătății a precizat că, de asemenea, s-a stabilit constituirea unității de management a vaccinului în cadrul ministerului de resort, printr-o Hotărâre de guvern, și în care vor fi aduși oameni care să lucreze strict pe managementul vaccinului, scrie News.ro.

”Am hotărât că nu vom aștepta finalizarea legii vaccinării. Inițial era propusă a fi prevăzută în Legea vaccinării, dar o vom prevede în organigrama ministerului care deja a fost în dezbatere publică și poate să intre săptămâna viitoare sau cealaltă pe ordinea de zi ( a ședinței de Guvern - n.r.) și să fie Hotărâre de guvern. Se va constitui un task force care să acționeze pe această zonă a aprovizionării cu vaccin și astăzi voi primi o informare în urma solicitării pe care am avut-o la doamna director regional OMS (Organizația Mondială a Sănătății) pentru că OMS deja a luat legătura cu producătorii de vaccinuri în așa fel încât să suplimenteze dozele de vaccin alocate României”, a spus ministrul Sănătății.

El a subliniat că, în timpul discuției, premierul Sorin Grindeanu a exprimat disponibilitatea Guvernului cu privire la inițierea oricăror modificări legislative necesare pentru a trece peste situația actuală în ceea ce privește vaccinurile.

”Eu sper că până la mijlocul acestui an să avem rezolvată problema cu vaccinurile și să putem să intrăm într-o oarecare normalitate. Vor mai exista probabil probleme punctuale, din cauză că există situații în care anumite loturi de vaccin nu sunt conforme și atunci producătorul nu le mai livrează, însă în momentul în care legea vaccinării va fi promulgată, care prevede stocuri de minimum 6 luni, aceste stocuri tampon vor limita aceste situații”, a mai spus Bodog.

SRI organizează un exercițiu de securitate cibernetică, pentru a vedea cum răspund instituțiile la un atac cibernetic CITEȘTE ȘI SRI organizează un exercițiu de securitate cibernetică, pentru a vedea cum răspund instituțiile la un atac cibernetic

Totodată, el a afirmat că medicii de familie, prezenți la întâlnire, au făcut propuneri în ceea ce privește introducerea educației pentru sănătate în școli pentru schimbarea mentalității și propuneri tehnice legate de colective care să lucreze pentru informarea părinților cu privire la vaccinare.

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat joi că numărul cazurilor de deces de rujeolă a ajuns la 25, după ce boala a fost confirmată la un copil de doi ani din județul Bihor, care nu fusese vaccinat, iar acest nou caz este încă un semnal de alarmă privind politica de vaccinare a statului român. Bodog a precizat că proiectul Legii vaccinării prevede responsabilități pentru toată lumea, iar afirmațiile că părinții vor face pușcărie dacă nu lasă copiii să fie vaccinați este o dezinformare.

viewscnt
Afla mai multe despre
florian bodog
ror
vaccin