Autoritatea Vamală Română (AVR), prin Biroul Vamal al Capitalei, a invalidat atestatul de comercializare angro de produse energetice al Sucursalei București a Litasco SA Geneva, divizia de trading de țiței și produse petroliere înregistrată în Elveția a gigantului rus Lukoil, prin intermediul căreia rușii își controlează cele mai importante business-uri din România, respectiv rețeaua de benzinării Lukoil și rafinăria ploieșteană Petrotel.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Contactată de Profit.ro, AVR a confirmat informația, însă nu a dezvăluit motivele invalidării. Nici Litasco și nici grupul-mamă rus nu au răspuns solicitărilor de informații în acest sens.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Litasco este vital pentru operațiunile Lukoil din România. Traderul aprovizionează cu materie primă rafinăria Petrotel Ploiești și îi preia produsele finite, transferându-le ulterior mai departe atât rețelei românești proprii de benzinării a Lukoil, cât și altor clienți, din țară și străinătate. De asemenea, importă în România produse petroliere și le revinde. Doar Litasco SA Geneva Sucursala București deținea atestat românesc de comercializare angro, nu și compania-mamă a sucursalei.
La circa o săptămână după invalidarea atestatului Litasco SA Geneva Sucursala București, pe 1 noiembrie, a fost anunțată oprirea timp de o lună a rafinăriei Petrotel Ploiești, pentru reparații planificate, compania dând asigurări că, pentru perioada desfășurării lucrărilor de reparații, a constituit suficiente rezerve de produse petroliere pentru asigurarea cererii consumatorilor.
Petrotel Lukoil SA, compania care operează rafinăria, nu deține atestat de comercializare angro, potrivit datelor AVR. Lukoil România SRL, operatorul benzinăriilor omonime, deține atestate de comercializare angro pentru 6 puncte de lucru din țară, din care cu 5 cu depozite de produse.
Rafinăria și benzinăriile Lukoil din România au avut evoluții financiare total diferite anul trecut. În timp ce Petrotel Ploiești a raportat pierderi masive, de aproape jumătate de miliard de lei (după profitul de 22 milioane lei din 2021), la o scădere ușoară a cifrei de afaceri, de la 1,07 miliarde lei la 984,3 milioane lei, Lukoil România și-a majorat câștigul net cu peste 46%, la circa 235 milioane lei, iar rulajul i-a avansat cu 68%, la 13,3 miliarde lei.
CITEȘTE ȘI Tranzacție - Grupul spaniol GED vinde, în România, Infopress, prezentată drept cea mai mare companie tipografică din Europa de Sud-Est. Cumpărător cu investiții inclusiv în telecomLitasco SA Geneva Sucursala București este în proces cu ANAF de la finalul anului trecut, pentru o decizie de impunere prin care Fiscul i-a cerut în octombrie 2022, în urma unei inspecții, să plătească impozit suplimentar în sumă totală de peste 50 de milioane de lei pe profituri obținute în 2021, din operațiuni din România de vânzare de produse petroliere, inclusiv la export, după cum a relatat în exclusivitate Profit.ro.
Astfel, în urma controlului fiscal, inspectorii ANAF au tras concluzia că Litasco SA Geneva Sucursala București, sediul permanent din România al Litasco Geneva, ″a omis înregistrarea în contabilitate și declararea corespunzătoare a unor operațiuni desfășurate în perioada ianuarie-iunie 2021, respectiv: - achiziții de materii prime (țiței) și servicii, de pe piața externă, intracomunitară și internă; - prelucrarea materiilor prime și transformarea lor în produse energetice; - livrări de produse energetice finite către piața internă, intracomunitară și externă″. Pentru operațiunile menționate, ANAF a stabilit pentru Litasco București o bază de impozitare suplimentară de 317.285.628 lei, pentru care a calculat impozit pe profit de 50.765.701 lei.
CITEȘTE ȘI România a depășit Ungaria la numărul de companii mari în Europa Centrală și de Est. Unde se află în TOP companii ca Dedeman și DaciaLa proces, rușii au susținut că Sucursalei București a Litasco i s-a atribuit ca sarcină exclusiv prestarea de servicii de suport logistic și depozitare și că activitățile de achiziționare de țiței, de prelucrare a acestuia și de vânzare a produselor energetice rezultate în urma rafinării sunt derulate de către societatea-mamă, Litasco Geneva, însă fără succes.
″(…) (Reclamanta – n.r.) a afirmat că toate operațiunile vizate de organele de inspecție au fost realizate direct de către Litasco SA Geneva, acesta fiind motivul pentru care nu au fost înregistrate în contabilitatea sucursalei, ci numai (în cea – n.r.) a societății-mamă. (...) dreptul de proprietate asupra țițeiului sau a produselor energetice tranzacționate aparține doar Litasco SA Geneva, aceasta deținând exclusiv dreptul de decizie asupra acestui aspect.
Cu toate acestea, pentru că locul livrărilor acestor produse este considerat ca fiind România (…), vânzările de produse petroliere rafinate, efectuate de societatea-mamă Litasco SA Geneva, sunt impozabile în România, impunându-se menționarea pe facturile de vânzare a codului TVA. (…) societății Litasco SA Geneva nu i se putea acorda decât un singur cod TVA (…). Ca atare, Litasco SA Geneva a fost nevoită să înscrie pe facturi singurul cod TVA ce i-a fost atribuit, respectiv codul TVA al Litasco SA Geneva Sucursala București, deși calitatea de achizitor, respectiv vânzător, o avea Litasco SA Geneva″, se arată în motivarea hotărârii din ianuarie anul acesta a Curții de Apel București, prin care a fost respinsă în primă instanță solicitarea Litasco SA Geneva Sucursala București, de suspendare a executării deciziei de impunere.
CITEȘTE ȘI FOTO Lanțul românesc Happy Cinema se extindeRecursul companiei se află și în prezent pe rol. Însă dacă afirmațiile din proces ale Litasco SA Geneva Sucursala București se susțin, este posibil ca exact acesta să fie motivul invalidării atestatului de comercializare angro de către AVR. Legislația în vigoare stipulează că ″Autoritatea competentă revocă atestatul de comercializare (…) atunci când i-au fost oferite informații inexacte în cererea de comercializare (pe baza căreia se eliberează atestatul – n.r.) sau în documentele care au fost anexate la aceasta″.
″În raportul de inspecție fiscală ce a stat atât la baza emiterii deciziei de impunere, cât și la baza emiterii dispoziției de măsuri, pârâta (ANAF – n.r.) a menționat că: - în facturile fiscale neînregistrate pe numele sucursalei, la rubricile vânzător/beneficiar este menționată Litasco SA Geneva Sucursala București, fiind indicate datele sale de identificare (numar înregistrare în Registrul Comerțului, respectiv cod de identificare fiscală); - activitatea economică pentru care a fost înființată sucursala a fost “Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși al produselor derivate”, cod CAEN 4671; - temeiul juridic al înființării sucursalei l-a constituit art. 316, alin. 2, lit. c, pct. 4 C.fiscal, respectiv desfășurarea activității de “achiziții intracomunitare de bunuri taxabile”;
- sucursala a solicitat și obținut “Atestat pentru comercializarea în sistem angro de produse energetice”; - pentru unele importuri de materii prime și produse, de pe piața externă, declarațiile vamale au fost completate la rubrica “Destinatar” cu numele societății-mamă, dar la rubrica 44 “Documente atașate” a fost menținat codul de identificare fiscală al sucursalei din România, iar dreptul de deducere pentru TVA-ul achitat în vamă a fost exercitat tot de sucursala română; - reclamanta nu a dat curs numeroaselor solicitări ale organelor fiscale de punere la dispoziție a tuturor documentelor aferente tranzacțiilor de mai sus, fiind necesară consultarea autorităților din alte state, precum și realizarea unor controale “în oglindă” la partenerii economici din acele tranzacții″, se mai menționează în documentul citat.