UE anunță o ușoară relaxare a taxei CO2, cerută și de România

Comisia Europeană a anunțat o ușoară relaxare a legislației certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) tranzacționabile (EU-ETS), obligatoriu de achiziționat de către operatorii de active energetice și industriale cu astfel de emisii, măsură cerută de mai multe state membre, printre care și România.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
UE anunță o ușoară relaxare a taxei CO2, cerută și de România

Astfel, un prim pas în această direcție vizează așa-numita rezervă pentru stabilitatea pieței (RSP), de 400 de milioane de certificate.

Aceasta este operațională din 2019, ca mecanism bazat pe norme pentru ajustarea ofertei de certificate în cadrul EU ETS.

″Acesta a abordat cu succes excedentul structural de certificate care s-a acumulat după criza financiară din 2008 și a contribuit de atunci la restabilirea încrederii în piața carbonului. Până la sfârșitul anului 2024, 3,2 miliarde de certificate fuseseră invalidate″, explică autoritățile UE.

Germania vede scenariul sumbru - Institutele economice și-au redus la jumătate previziunile de creștere pentru 2026 și 2027 din cauza războiului CITEȘTE ȘI Germania vede scenariul sumbru - Institutele economice și-au redus la jumătate previziunile de creștere pentru 2026 și 2027 din cauza războiului

Astfel, Comisia Europeană a propus o modificare a Deciziei privind rezerva pentru stabilitatea pieței, pentru a consolida instrumentul care asigură o piață stabilă și funcțională a carbonului.

În cadrul sistemului actual, toate certificatele din rezervă care depășesc 400 de milioane sunt invalidate. Modificarea propusă va opri mecanismul de invalidare, permițând ca aceste certificate să fie păstrate ca o rezervă care poate sprijini stabilitatea pieței.

RSP reduce oferta de certificate pe piață atunci când sunt prea multe în circulație și injectează certificate atunci când piața este deficitară.

Trump spune că vrea să retragă SUA din NATO. NU o poate face unilateral. Marco Rubio a contribuit la asta, înainte să devină secretar de stat. Există însă o portiță CITEȘTE ȘI Trump spune că vrea să retragă SUA din NATO. NU o poate face unilateral. Marco Rubio a contribuit la asta, înainte să devină secretar de stat. Există însă o portiță

″EU ETS este un factor-cheie pentru decarbonizare. Aceasta a redus masiv consumul de combustibili fosili, reducând dependența Uniunii de importuri și consolidând reziliența acesteia. În plus, aceasta a stimulat investiții majore în tranziția către o energie curată în domeniul surselor regenerabile de energie și al surselor de energie cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Acestea sunt produse pe plan intern și ne sporesc independența energetică. Cu toate acestea, având în vedere provocările recente, EU ETS trebuie să fie modernizat și să devină mai flexibil″, se arată într-un comunicat al Executivului de la Bruxelles.

Sursa citată mai arată că, în principal datorită ETS, emisiile interne din UE au scăzut cu 39%, în timp ce economia a crescut cu 71%, între 1990 și 2024.

În contextul unei volatilități sporite a prețurilor la energie și al tensiunilor geopolitice, Comisia colaborează cu statele membre pentru a se asigura că ETS este un instrument stabil care continuă să ofere aceste beneficii, rămânând în același timp robust, previzibil și adecvat scopului. Modificarea propusă va dota mai bine rezerva pentru stabilitatea pieței pentru a răspunde evoluțiilor viitoare ale pieței, inclusiv eventualei înăspriri a ofertei în următoarele decenii. Propunerea menține structura fundamentală bazată pe norme a rezervei pentru stabilitatea pieței și integritatea EU ETS ca instrument bazat pe piață, consolidând în același timp capacitatea sistemului de a asigura atât stabilitatea, cât și previzibilitatea″, mai spune Bruxelles-ul.

Criză de apă - Presiunea apei în centrul turistic Larnaca a fost deja redusă, măsuri de economisire extinse în Cipru CITEȘTE ȘI Criză de apă - Presiunea apei în centrul turistic Larnaca a fost deja redusă, măsuri de economisire extinse în Cipru

Recent, președintele român Nicușor Dan, premierul italian Giorgia Meloni și liderii din Grecia, Austria, Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Croația și Slovacia au cerut printr-o scrisoare comună că UE să revizuiască rapid legislația verde din energie și să reducă presiunea asupra industriei.

Ei au solicitat modificarea schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), al cărei parcurs l-au caracterizat drept ”prea abrupt și excesiv de ambițios”.

″Astăzi, vedem că parcursul prevăzut de schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) până în 2034 este prea abrupt și excesiv de ambițios. Industria noastră este dedicată și continuă să facă pașii necesari pentru a-și transforma modelele de afaceri. Totuși, în combinație cu prețurile ridicate la energie și eliminarea treptată a certificatelor ETS gratuite, cadrul actual a devenit un risc existențial pentru multe sectoare industriale strategice europene. Aceasta este o lecție învățată.

Doamnă președintă, în scrisoarea dumneavoastră din 16 martie privind competitivitatea, subliniați pe bună dreptate că trebuie să ne asigurăm că sistemul ETS este adaptat noilor realități. În acest scop, considerăm necesară o revizuire amănunțită a ETS, menită să atenueze impactul acestuia asupra prețurilor la electricitate și să reducă riscul de volatilitate a prețurilor carbonului, inclusiv o prelungire a certificatelor UE gratuite în cadrul ETS 1 dincolo de anul 2034. Mai mult, este crucială o relaxare a procesului de eliminare a certificatelor gratuite începând cu 2028, pentru a evita impunerea unei poveri excesive asupra industriei în timpul acestei perioade de tranziție. Salutăm faptul că acest principiu se reflectă și în acordul privind obiectivul climatic pentru 2040″, se afirmă în scrisoare.

Spitale vândute în România. Affidea România își extinde rețeaua medicală și intră pe segmentul de spitalizare CITEȘTE ȘI Spitale vândute în România. Affidea România își extinde rețeaua medicală și intră pe segmentul de spitalizare

Ulterior, Nicușor Dan a declarat că Bruxelles-ul s-a arătat receptiv la unele modificări propuse.

″Și discuția pe emisiile de carbon, pe certificatele de emisii de carbon, așa-numitul ETS. Pe de o parte, disponibilitatea ca zonele industriale care să fie exceptate de la necesitatea de a cumpăra certificate de emisii să fie lărgite, această sferă să fie lărgită, din nou, o disponibilitate din partea Comisiei în procesul de revizuire a acestui mecanism ETS, fie cum am propus în scrisoarea pe care am făcut-o publică zece țări, inițiatoare fiind Austria, fie ca Comisia să emită un număr de certificate, și astfel prețul certificatului să scadă și astfel componenta de emisii de carbon din prețul de energie să scadă, fie ca țintele, perioadele, momentul în timp la care noi ne asumăm niște ținte de emisii de carbon să fie prelungite, și, în felul ăsta, din nou, valoarea certificatului să scadă″, a spus președintele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite