Trump vrea ca SUA să devină o putere dominantă în producția globală de energie

Trump vrea ca SUA să devină o putere dominantă în producția globală de energie
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 iun 2017

Președintele american Donald Trump va lăuda creșterea exporturilor de petrol și gaze ale Statelor Unite, pe parcursul unor evenimente din această săptămână menite să scoată în evidență dominanța în creștere a țării sale pe piața mondială a energiei, relatează Bloomberg.

Trump mai vrea să arate că după decenii în care Statele Unite au depins de livrările de energie din străinătate, țara este pe care să devină exportator net de petrol, gaze, cărbune și alte resurse, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

La fel ca în cazul altor săptămâni tematice, cum este una care a avut loc recent în domeniul infrastructurii, evenimentele din această săptămână au rolul să atragă atenția la prioritățile interne ale președintelui, de la chestiuni politice cum sunt investigațiile multiple referitoare la amestecul Rusiei în alegerile din 2016.

Evenimente

8 noiembrie - Maraton Black Friday
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Americanii de la General Electric vor furniza echipamentele pentru centrala termoelectrică a Romgaz de la Iernut CITEȘTE ȘI Americanii de la General Electric vor furniza echipamentele pentru centrala termoelectrică a Romgaz de la Iernut

Cu ”Săptămâna Energiei”, Trump revine în teritoriu familiar și la industriile petrolului, cărbunelui și gazelor asupra cărora a atras deja atenția.

Primul discurs major al lui Trump din campania electorală a avut loc în 2016 în centrul petrolier Dakota de Nord și s-a concentrat pe planurile sale de creștere a producției interne de energie. Acesta a fost un subiect major de atenție pentru Trump în primele cinci luni de mandat, inversând politicile lui Obama de descurajare a producției și consumului de carburanți fosili.

Trump urmează să susțină joi un discurs la Departamentul pentru Energie concentrat aproape în totalitate pe exporturile de energie, în care va descrie cum vânzările de gaze, petrol și cărbune în străinătare ajută la întărirea influenței globale a SUA, consolidează  alianțele internaționale și ajută la stabilizarea piețelor globale.

Secretarul pentru Energie, Rick Perry, ar putea atinge teme similare la o conferință cu analiști și directori de companii care va fi organizată marți la Administrația pentru Informații în Domeniul Energiei, la Washington.

Atenția pe exporturi corespunde priorităților lui Trump, între care îmbunătățirea balanței comerciale, reconstrucția industriei grele și modernizarea infrastructurii, a spus Benjamin Salisbury, analist în domeniul energiei și resurselor naturalw la FBR & Co.

Odată cu creșterea producției de petrol a Statelor Unite, fostul președinte Barack Obama a anulat o interdicție a exporturilor de petrol, în decembrie 2015. De atunci, SUA au exportat peste 157 de milioane de barili de țiței în state altele decât Canada, care a fost exceptată de la interdicție.

Guvernul federal a mai autorizat lichefierea a 21 de miliarde de picioare cubice de gaze naturale pe zi, care să fie trimise în țări care nu au acorrduri de comerț liber cu SUA.

Trump urmează să mai vorbească despre oportunitățile de creștere, inclusiv despre vânzările de cărbune către Europa și Asia.

Președintele este așteptat să se refere și la oportunitățile pentru exporturile legate de alte forme de energie, între care de tehnologie pentru energia eoliană și solară și o nouă generație de reactoare nucleare modulare.

Administrația Trump a început inversarea unei serii de reglementări și politici care au limitat dezvoltarea sectorului energetic sau au făcut-o mult mai scumpă, cum ar fi anularea unui moratoriu care bloca licențele de exploatare a cărbunelui pe terenuri federale.

Tema lui Trump, referitoare la ”dominanța energetică”, marchează o evoluție de la obiectivul de ani de zile al Casei Albe pentru obținerea ”independenței energetice”, politicieni și oficiali ai industriei dorind să sublinieze cum o nou eră a abundenței ajută Statele Unite să nu mai fie dependente de surse străine de petrol și gaze.

Aceasta este o schimbare dramatică față de anii ’70, în care fostul președinte Jimmy Carter a oprit termostatele Casei Albe și s-a folosit de un discurs susținut în februarie 1977 pentru a cere consumatorilor să facă economie de energie, din cauza unei deficit permanent.

viewscnt
Afla mai multe despre
trump
sua
energie