OMV, principalul acționar al companiei românești OMV Petrom, a semnat un acord de parteneriat strategic cu Sapura Energy Berhad (Sapura Energy), prin care achiziționează, contra a 540 de milioane de dolari, o participație de 50% din SEB Upstream Sdn Bhd (SUP), societate mixtă nou -nființată, cu o valoare totală de 1,6 miliarde de dolari, din care 1,25 miliarde capital propriu și 350 de milioane dolari datorii.
Totodată, OMV se angajează ca, alături de Sapura, să refinanțeze datoria internă existentă de 350 milioane dolari a SUP.
În plus, părțile au convenit asupra unei majorări suplimentare a sumei de achiziție cu până la 85 milioane dolari, condiționată în principal de volumul resurselor din blocul 30 din Mexic, în momentul luării deciziei finale de investiție.
Aceasta este cea de-a doua tranzacție majoră a OMV în acest an, după preluarea operațiunilor upstream ale Shell din Noua Zeelandă la jumătatea lunii martie, în schimbul sumei de 578 milioane de dolari.
Grupul austriac a rezervat un buget de aproape 12 miliarde de dolari pentru achiziții până în 2025.
Sapura Upstream este o companie independentă de petrol și gaze cu sediul în Malaezia, cu rezerve estimate la aproximativ 260 milioane de barili echivalent petrol (bep) și perspective de creștere. Activitățile de producție și dezvoltare sunt situate în apele de suprafață, puțin adânci, din Malaezia.
Capacitatea de producție a Sapura Upstream a fost de aproximativ 4,1 milioane bep/an în 2017. Sapura Upstream deține și două zăcăminte offshore, într-o zonă bine dezvoltată, cu infrastructura existentă. Descoperirile semnificative din perimetrul SK408 din Malaezia în perioada 2014-2017 vor fi exploatate începând cu 2020, cu o creștere semnificativă a producției în 2023. Producția Sapura s-ar majora la 21 milioane bep/an, echivalentul al 60.000 de barili/zi.
Spre comparație, în acest an, OMV Petrom a avut o producție de gaze de aproximativ 85.000-87.000 bep/zi, însă compania românească se confruntă cu o vizibilă scădere naturală a producției ca urmare a zăcămintelor mature pe care le exploatează.
Sapura Upstream mai deține drepturi de concesionare și a unor perimetre din Noua Zeelandă, Australia și Mexic.
“Este de așteptat ca cererea de petrol și gaze să crească cu 20% până în 2030 în Malaezia, iar OMV folosește ocazia de a valorifica această piață în creștere. Cooperarea va permite OMV să încheie un parteneriat cu o companie independentă regională foarte apreciată și va sprijini strategia noastră de dezvoltare a Australasiei ca o nouă regiune cheie", spune Rainer Seele, CEO și președinte al Comitetului Executiv OMV Group.
"Această achiziție va adăuga volume atractive de rezerve portofoliului nostru și va conduce la o creștere semnificativă pe termen scurt a producției”, a afirmat și Johann Pleininger, membru al consiliului de administrație al OMV și vicepreședinte al Comitetului executiv.
Potrivit acordului, conducerea executivă a parteneriatului va avea sediul în Malaezia și va exista o reprezentare egală a ambelor părți în consiliul de administrație.
Finalizarea tranzacției este condiționată de aprobarea Consiliului de administrație al Sapura Energy, de acordul Petronas și de alte acorduri obținute de la părți terțe, precum și de finalizarea documentelor.