Ministrul Energiei anunță că ”scenariul de bază” este o prelungire a schemei de plafonare și compensare la electricitate și gaz, ”pentru trei, șase luni”, dar ulterior ajutoarele se vor da pe baza venitului familiilor, nu pe baza consumului

Ministrul Energiei anunță că ”scenariul de bază” este o prelungire a schemei de plafonare și compensare la electricitate și gaz, ”pentru trei, șase luni”, dar ulterior ajutoarele se vor da pe baza venitului familiilor, nu pe baza consumului
scris astăzi, 09:42

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că ”scenariul de bază” este o prelungire a schemei de plafonare și compensare la electricitate și gaz, ”pentru trei, șase luni”, cât va permite bugetul. Ulterior, ajutoarele se vor acorda pe baza venitului familiilor, nu pe baza consumului, întrucât acum și un miliardar cu un apartament gol poate primi subvenție, la fel ca o familie care chiar are nevoie.

Întrebat la Digi 24 dacă va continua schema de plafonare și compensare la electricitate și gaz, ministrul Sebastian Burduja a afirmat: ”Acesta e scenariu de bază (…) având în vedere situația din regiune, având în vedere creșterile de preț la gaz, la energie electrică (…) având în vedere faptul că avem nevoie de o perioadă de timp să asigurăm o lichiditate în piață, deci producătorii să scoată la vânzare cantități, furnizorii să vină și să cumpere, o perioadă tranzitorie, trei luni, șase luni”, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Europa trebuie să își majoreze producția internă și importurile de gaze, spune șeful OMV CITEȘTE ȘI Europa trebuie să își majoreze producția internă și importurile de gaze, spune șeful OMV

Potrivit acestuia, perioada va fi determinată ”în paralel cu proiectul de buget, pentru că și această schemă trebuie finanțată de la bugetul de stat”.

”După care trebuie să venim pe o formă de sprijin a românilor vulnerabili (…) Trebuie subvenționat pe baza nivelului socio-economic, vulnerabilitatea fiecărei gospodării, nu pe baza nivelului de consum, pentru că noi acuma, sub 100 de kilowați-oră, dacă ești un multimilionar și ai un apartament gol, ai același nivel de sprijin ca o familie care face economie, stinge becul ca să se încadreze la pragul de consum cel mai mic”, a explicat ministrul.

Întrebat dacă se va trece la subvenționare în funcție de venitul familiei, Burduja a declarat: ”Da, așa este normal să fie, asta, sigur va fi în a 2-a jumătate a anului, în timp ce, din aprilie, trei sau șase luni va exista o prelungire a actualului sistem pentru toată lumea, acea perioadă fiind considerată una tranzitorie”.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul energiei
pret
plafonare