Grupul energetic german Messer, intrat pe piața românească la jumătatea anilor ’90, odată cu primele livrări de gaze către clienți prin instalații de aprovizionare cu gaze industriale, preia firma de livrări gaze Buse Gaz din România.
Tranzacția este analizată de Consiliul Concurenței.
În 2016, cu 60 de angajați, Buse Gaz a avut afaceri de 23 milioane lei și o pierdere de 2,4 milioane lei. Ultimul an profitabil al firmei a fost 2012.
Fondat în 1898, Messer Group furnizează gaze industriale în Europa de Vest, Europa Centrală, Europa de Sud-Est, China, Vietnam și Peru.
Cu circa 5.110 angajați, grupul a avut în 2016 vânzări de 1,1 miliarde euro și un profit de 252 milioane euro.
În România, cu aproape 100 de angajați, Messer a avut în 2016 afaceri de 71,9 milioane lei și un profit net de 9,5 milioane lei.