După ce și Guvernul și-a dat acordul ”tacit”, noua ”taxă pe stâlp” mai are doar un pas până la a fi impusă companiilor din energie. Perspectivele vor fi anunțate la Profit Energy.forum

După ce și Guvernul și-a dat acordul ”tacit”, noua ”taxă pe stâlp” mai are doar un pas până la a fi impusă companiilor din energie. Perspectivele vor fi anunțate la Profit Energy.forum
scris 26 oct 2018

Codul Fiscal este pe cale de a fi modificat pentru a include în categoria clădirilor și turnurile de susținere a turbinelor eoliene, conform unui proiect de lege susținut de Ministerul Finanțelor și a cărui aprobare ”tacită” a fost transmisă Parlamentului de premierul Viorica Dăncilă. Proiectul a fost deja adoptat de senatori, iar acum are raport de adoptare întocmit și pentru votul deputaților. Prin această modificare, autoritățile locale vor putea impune taxe și impozite pentru astfel de construcții. Perspectivele pe piața de energie vor fi anunțate la Profit Energy.forum, conferință organizată cu sprijinul Exxon Mobil, care va fi deschisă de ministrul Energiei, Anton Anton, și va reuni principalii jucători în domeniu, în direct la Profit TV.

Proiectul de lege a fost inițiat de actualul partid de guvernământ, care a considerat că trebuie dezbătut în procedură de urgență.

Urmărește-ne și pe Google News

Modificarea a fost susținută inclusiv de Ministerul Finanțelor, care a arătat că o astfel de taxă este justificată în urma eliminării taxei pentru construcțiile speciale, cunoscuta ”taxă pe stâlp”, care a afectat în mod special companiile din domeniul energetic.

În prezent, Codul Fiscal stabilește, la capitolul taxe și impozite locale, că este definită drept ”clădire - orice construcție situată deasupra solului și/ sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite”.

Noile norme OMS în privința zgomotului includ turbinele eoliene în categoria factorilor de risc: limita de decibeli, puțin sub muzica difuzată la mică intensitate de posturile de radio CITEȘTE ȘI Noile norme OMS în privința zgomotului includ turbinele eoliene în categoria factorilor de risc: limita de decibeli, puțin sub muzica difuzată la mică intensitate de posturile de radio

Autorii proiectului de lege propun completarea articolului cu următoarea prevedere: ”În categoria clădirilor se includ și turnurile de susținere a turbinelor eoliene”.

Inițiatorii arată că noul Cod Fiscal, aprobat în 2015, a creat neclarități în domeniu, fiind necesară revenirea la prevederea vechiului cod, care încadra turnurile de susținere a turbinelor eoliene în categoria clădirilor asupra cărora autoritățile administrației publice locale puteau să impună impozite și taxe locale.

Proiectul de lege a fost adoptat la finele lunii aprilie de către senatori, iar Guvernul Dăncilă a transmis aleșilor, înainte de vacanța parlamentară, doar niște recomandări de tehnică legislativă.

Pe lângă recomandări, Executivul arată că un astfel de proiect de lege va putea ”acoperi viziunea de impozitare și taxă locală” din viitorul Cod al finanțelor locale. Din document reiese, prin urmare, că Guvernul nu are nimic împotriva impunerii unei astfel de taxe, ba, mai mult, așteaptă decizia Parlamentului în acest sens.

Arielle Malard de Rothschild, membră a familiei Rotschild, una dintre cele mai influente familii în mediul financiar global, a demisionat de la Electrica CITEȘTE ȘI Arielle Malard de Rothschild, membră a familiei Rotschild, una dintre cele mai influente familii în mediul financiar global, a demisionat de la Electrica

Decizia deputaților din comisia de specialitate nu s-a lăsat așteptată, iar aceștia au întocmit recent un raport favorabil proiectului de lege, cu propunere de adoptare. Deputații din comisii au ținut doar să reformuleze ușor prevederea, astfel încât să turbinele eoliene să se regăsească în definiția clădirilor, care sunt supuse impozitării de către autortiățile locale.

După ce și Guvernul și-a dat acordul ”tacit”, noua ”taxă pe stâlp” mai are doar un pas până la a fi impusă companiilor din energie. Perspectivele vor fi anunțate la Profit Energy.forum

După votul de adoptare in Camera Deputaților, proiectul mai trebuie promulgat și de șeful statului pentru a intra în vigoare. 

Profit.ro a relatat că mai mulți jucători mari din industria producției de energie regenerabilă, deținători de parcuri eoliene, au câștigat în primă instanță la Curtea de Apel București un proces pe care l-au intentat în urmă cu trei ani Ministerului Finanțelor, în care cereau anularea unei decizii din 2014 a Comisiei fiscale centrale din cadrul ministerului prin care se decreta că stâlpii de susținere ai turbinelor eoliene reprezintă clădiri în sens fiscal, pentru care este datorat impozit local primăriilor.

La data deciziei Comisiei, dezvoltatorii de parcuri eoliene datorau și plăteau deja impozit pe construcții speciale la bugetul central de stat pentru instalațiile lor, așa-numita "taxă de stâlp", abrogată între timp. 

viewscnt
Afla mai multe despre
eoliene
turbina
turn
cladire
impozite
taxe
locale
lege
proiect
parlament
guvern
acord
cod
finante
locale