România va avea nevoie de importuri în valoare de minimum 8,5 TWh iarna viitoare pentru a putea acoperi consumul, chiar și în eventualitatea în care depozitele operate de Romgaz și Engie vor fi pline până la refuz. Și asta într-un scenariu pozitiv, cu o iarnă la fel de blândă ca cea trecută și cu un consum similar, ambele premise fiind cel puțin discutabile. Cantitatea nu este mare comparativ cu alte ierni, însă, în cazul în care acordul de tranzit dintre Gazprom și Ucraina, care expiră pe 31 decembrie, nu va fi prelungit, România nu va avea practic de unde să importe un asemenea volum de gaze.
Politica actualei puteri de subvenționare a consumului și de descurajare a ofertei în sectorul energetic a avut în ultimii ani două efecte vizibile. În timp ce, în restul Europei, consumul de gaze s-a redus în ultimul an, în pofida utilizării din ce în ce mai ridicată a gazelor la producția de energie electrică, în România a rămas constant, în pofida intrării centralei de la Iernut într-un proces de modernizare și a producției mult mai reduse a centralei de la Brazi. În primul trimestru al acestui an, potrivit Comisiei Europene, consumul de gaz s-a redus cu 4% în UE, în timp ce în România s-a majorat cu 2%. Și asta în condițiile unei ierni extrem de prietenoase.
Al doilea efect al populistei politicii guvernamentale de majorare a impozitării în sector este scăderea considerabilă a producției de gaze, cu aproximativ 5% anul trecut. Primul producător de gaze din România, Romgaz, a anunțat o scădere cu 0,2% a producției pe trimestrul al doilea, în timp ce pricipalul său concurent, OMV Petrom una de 8% pe primele șase luni ale anului. În plus, puterea, prin legea offshore și prin OUG 114 a pus practic cep, cel puțin pe termen mediu, exploatărilor de gaze din Marea Neagră.
Drept urmare, “independența energetică” a României s-a diminuat de la iarnă la iarnă. În iarna 2017-2018 (una normală), potrivit Ministerului Energiei, consumul de gaz a fost de 81 TWh, acoperit din producția internă, de 48,6 TWh, din extracții din depozite, de 19,5 TWh și din importuri, în valoare de 12,8 TWh.
Structura surselor de acoperire a consumului de iarnă (date oficiale ANRE și estimări Profit.ro pentru iarna 2019-2020) - TWh
Potrivit rapoartelor ANRE și datelor publicate de companii, iarna trecută consumul a fost unul similar și a fost acoperit din producția internă, de 46,2 TWh, din extracții din depozite, de 20,5 TWh, și din importuri (14,3 TWh).
Vestea bună e că, spre deosebire de anii trecuți, cantitatea de gaz depozitată de companiile din România este mult mai ridicată, depășind obligativitatea de 23,5 TWh impusă de ANRE cu două luni înainte de expirarea termenului limită, 31 octombrie. Spre deosebire de guvernanți, companiilor furnizoare le este teamă de o eventuală sistare a tranzitului gazelor prin Ucraina (acordul cu Gazprom expiră pe 31 decembrie 2019) și și-au luat măsuri de siguranță. În plus, plafonarea prețului gazului la 68 de lei i-a făcut pe furnizori să ceară cantități mai mari de gaz la preț reglementat și pe producători să depoziteze gazul din producția internă pentru a-l vinde la un preț mai ridicat la iarnă, când cererea va fi în creștere. Ceea ce a limitat cantitatea de gaze de pe piață (de unde și majorarea prețului gazului din producție internă) și a majorat cantitatea depozitată.
Dacă ritmul de injectare a gazelor ar fi același din ultimele luni, de peste 150 GWh/zi, capacitatea de depozitare disponibilă, de 32,99 TWh ar fi insuficientă.
Cu alte cuvinte, este probabil ca România să intre în iarnă cu depozitele pline, cu 32,9 TWh. Numai că pe timpul iernii nu poate fi extrasă întreaga capacitate. Iarna trecută a fost înregistrat cel mai redus nivel al gazelor rămase în depozit, de 3,6 TWh, coborând pentru prima dată în istorie sub 11% din capacitatea totală de depozitare. De aceea, cantitatea de gaz care ar putea fi utilizată pentru acoperirea consumului este de aproximativ 29 TWh.
În plus, capacitatea de extracție variază, ceea ce ar putea pune în pericol sistemul național, în absența unui vomul minim de gaze care să intre în sistem din import, pentru a asigura presiunea necesară. Cel puțin pe hârtie, capacitatea maximă de extracție la începutul ciclului de extracție este de 29 milioane mc/zi, iar cea de la sfarsitul ciclului de extracție, de 11,5 milioane mc/zi.
În ceea ce privește producția internă de iarna viitoare, în condițiile în care se păstrează ritmul de scădere de 5%, aceasta s-ar situa undeva la 43,5TWh.
La un consum similar, de 81 TWh, rezultă că România ar mai avea nevoie de importuri de gaze de 8,5 TWh (mare parte a importurilor fiind efectuată deja în această vară, spre deosebire de anii trecuți când erau efectuate numai iarna).
Însă dacă iarna viitoare nu va mai fi la fel de blândă ca cea trecută, consumul s-ar putea majora, ceea ce ar crește și necesarul de import.
În eventualitatea stopării tranzitului gazului rusesc prin Ucraina, României îi rămân două rute de import, din Ungaria (prin punctul Csanadpalota) sau din Bulgaria (prin Giurgiu-Ruse).
Varianta a doua este exclusă, atât timp cât bulgarii au anunțat că vor termina prelungirea Turkstream până în Serbia de-abia la finalul anului viitor. Iar în absența gazului rusesc transportat prin Turkstream, nu se știe dacă bulgarii vor avea destul gaz pentru acoperirea consumului intern, dar pentru export.
Isaccea este de departe cel mai important punct de intrare a gazelor rusești în România (din Ucriana), cu o capacitate de 8,6 miliarde metri cubi pe an, de peste două ori mai mare decât cea de la Medieșul Aurit (tot din Ucraina) și de 6 ori mai ridicată decât cele de la Csanadpalota, Ungheni (RMoldova) sau Ruse.
În ceea ce privește ruta ungară, capacitatea de transport către România actuală de 1,5 TWh/lună este insuficientă, ar putea acoperi doar 7,5 TWh din cei 8,5 TWh necesari României.
Numai că, în pofida capacității de depozitare ridicate, dublă față de cea a României, de 67 TWh, Ungaria nu este producător de gaz, bazându-se iarna exclusiv pe importuri și extragerile din depozite. În prezent, depozitele din Ungaria sunt în proporție de 90% pline (față de doar 72,66% în cazul României).
În eventualitatea stopării tranzitului gazului rusesc prin Ucraina, Ungaria își va vedea blocate două căi de import: cea cu o capacitate totală de 17 TWh de la granița cu Ucraina și cea de 3 TWh de la granița cu Slovacia (care se alimentează tot din conducta ucraineană).
Singura rută de alimentare rămasă la dispoziția maghiarilor ar fi cea de la granița cu Austria, de 4,5 TWh, ceea ce face improbabil orice import de gaze al României din Ungaria.
Jumătate din producția de electricitate a Ungariei este pe gaz, ceea ce majorează considerabil consumul de gaze al Ungariei pe timp de iarnă. Cum singura sursă de import a Ungariei rămâne gazoductul de 4,5 TWh din Austria, posibilitatea ca 1,5 TWh să ia calea României este extrem de mică, indiferent de preț!
Ministerul Energiei susține că are un plan în eventualitatea stopării tranzitului gazului rusesc prin Ucraina, plan mai mult stiințifico-fantastic. Singura măsură practică, recunoscută miercuri într-un document și de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) este întreruperea alimentării cu gaze a marilor consumatorilor industriali.
Numai că întreruperea alimentării cu gaze a consumatorilor industriali va crea alte probleme în sistemul energetic. Printre consumatorii interuptibili se află și centralele electrice pe gaz de la Iernut și Brazi, potrivit Planului de urgență, aprobat prin HG nr. 32/2019 pentru aprobarea Planului de acțiuni preventive privind măsurile de garantare a securitătii aprovizionării cu gaze naturale.
Potrivit acestuia, “Ministerul Energiei a centralizat următoarea listă cu clienți întreruptibili de siguranță: COLTERM CET Centru Timișoar, DACIA MIOVENI, CECC BRAZI, SPEE IERNUT (CET CUCI), S.C. AZOMUREȘ TÂRGU-MUREȘ, S.C.CHEMGAS SLOBOZIA. S.C. VIROMET VICTORIA, ELECTROCENTRALE BUCUREȘTI, TERMOFICARE ORADEA, ELECTROCENTRALE CONSTANȚA, ELECTROCENTRALE GALAȚI. Ordinea în care va fi limitată/sistată furnizarea/distribuirea/transportul gazelor naturale este următoarea: consumatorii industriali indicați supra și apoi ceilalți consumatori, în limita combustibilului alternativ ce-l dețin în stoc sau care poate fi asigurat imediat”.
Iernut se află oricum într-un program de modernizare, ceea ce înseamnă că nu va produce prea multă electricitate. Centrala de la Brazi, în schimb, a fost unul dintre factorii stabilizatori de pe piața de electricitate din ultima iarnă. Dacă România nu va avea de unde importa gaz iarna viitoare și va ordona oprirea centralei de la Brazi, criza din sistemul de gaze se va propaga în cel de electricitate. România ar putea importa mai multă electricitate însă s-ar putea să nu aibă de unde. Jumătate din capacitățile de producție din Ungaria, țară cu care România este interconectată, sunt pe gaz. Iar Europa Centrală și de Sud Est este recunoscută drept o regiune cu un deficit de capacități de producție și în situații de normalitate.
