Vorbind la reuniunea de management de două zile a grupului, desfășurată la Berlin, Blume a indicat conducerea, concentrarea și finanțele drept cele trei priorități-cheie pentru anul viitor, a transmis un purtător de cuvânt al companiei.
”Sarcina noastră acum este să continuăm reducerea consecventă a costurilor pentru a rămâne competitivi pe termen lung”, a declarat Blume, adăugând că Volkswagen dispune de premise solide pentru un viitor bun datorită mărcilor și produselor sale, scrie News.ro
Directorul financiar Arno Antlitz a subliniat că producătorul german trebuie să genereze venituri mai mari cu resurse mai puține pentru a avea succes în perioada următoare.
”Acest lucru necesită un control și mai strict al costurilor și o disciplină sporită a investițiilor”, a spus el.
Antlitz a prezentat planuri care vizează îmbunătățirea marjelor pentru vehiculele electrice, reducerea semnificativă a costurilor fixe și a celor din fabrici, precum și direcționarea investițiilor către tehnologii de viitor.
De asemenea, el a evidențiat necesitatea creșterii sinergiilor la nivel de grup, simplificării structurii și consolidării poziției Volkswagen pe piața din Statele Unite și în alte regiuni din afara Europei.
În decembrie 2024, Volkswagen a ajuns la un acord cu sindicatele pentru o restructurare amplă a operațiunilor sale din Germania, care include reducerea a aproximativ 35.000 de locuri de muncă până în 2030. Măsurile vin în contextul competiției tot mai dure cu producătorii chinezi mai ieftini și al tranziției către vehicule electrice, mai lente decât se anticipase.
Antlitz a mai precizat că, în acest an, cheltuielile generale ale companiei au scăzut sub nivelul din anul precedent, pentru prima dată după o perioadă îndelungată.







