În această etapă, activitatea curentă va fi oprită treptat și vor fi inițiate procedurile de lichidare, în conformitate cu legislația aplicabilă, anunță administratorul judiciar CITR.
Planul de reorganizare supus la vot a avut ca obiectiv identificarea unui investitor strategic care să preia activitatea șantierului și să asigure resursele financiare necesare relansării acestuia.
Respingerea planului de către creditori determină obligația administratorului judiciar de a sesiza instanța de judecată, care va decide deschiderea procedurii de faliment și pașii următori în derularea acesteia.
„Respingerea planului de reorganizare înseamnă că societatea va intra într-un proces de faliment și lichidare, însă subliniem că toate drepturile salariale vor fi respectate și plătite potrivit prevederilor legale în vigoare”, declară Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR și administrator judiciar al Șantierului Naval din Mangalia.
Pe parcursul procedurii, CITR va continua să informeze părțile interesate cu privire la etapele majore ale procesului și la calendarul măsurilor care vor fi implementate. Scopul este ca procedura să se desfășoare într-un mod ordonat și transparent, cu respectarea drepturilor tuturor creditorilor și a angajaților.
Planul de reorganizare al Șantierului Naval Mangalia nu a fost respins ședința Adunării Creditorilor fiind doar amânată pentru o săptămână, transmitea săptămâna trecută administratorul judiciar CITR.
„Suntem în faza în care putem spune că Șanteirul Naval Mangalia poate să treacă în etapa de reorganizare cu aprobarea creditorilor săi. Astăzi a fost convocată Adunarea Creditorilor pentru a se aproba planul de reorganizare. Nu s-a respins un plan de reorganizare astăzi. Nu ne aflăm în faza nefericită de a se dispune falimentul companiei. Pe scurt, s-a decis amânarea acestei adunări pe un termen de o săptămână”, spunea atunci CEO-ul CITR, Paul Cîrlănaru.
El a mai precizat că a propus creditorilor găsirea unui nou investitor astfel încât activitatea Șantierului Naval Mangalia să continue.
Planul de reorganizare rămâne singura șansa de relansare a activității șantierului naval și de salvare a locurilor de muncă, era arătat.
„Șantierul naval din Mangalia are șansa, cu aprobarea creditorilor săi, să treacă în noua etapă de reorganizare, ceea ce înseamnă relansarea activității. Soluția, prin planul de reorganizare, este cea de a identifica un nou investitor strategic care să preia activitatea șantierului. Obiectivul principal este asigurarea capacității financiare de a susține această activitate într-o piață specifică, cu nevoi specifice, care să permită șantierului să se întoarcă la o activitate corespunzătoare forței sale de muncă si capacității de producție", declara la acel moment Paul Dieter Cîrlănaru.
”Consecințele acestei decizii sunt extrem de grave pentru angajați”, avertizează sindicaliștii, precizând că oamenii își vor pierde locurile de muncă.
Potrivit sindicaliștilor, ”consecințele acestei decizii sunt extrem de grave pentru angajați”.
”Odată cu radierea societății, contractele individuale de muncă ale salariaților vor înceta, iar aceștia își vor pierde locurile de muncă. Această situație generează un impact social major la nivel local și necesită o atenție urgentă din statului român, în vederea identificării unor soluții pentru protejarea angajaților afectați”, se mai arată în comunicatul de presă.
Reprezentanții Damen au transmia atunci următoarea poziție, în care vorbeau și de "posibila continuare" a activității Șantierului Naval Mangalia, "ținând cont și de situația angajaților acestuia"
"Damen Holding își reafirmă angajamentul de a sprijini viitorul șantierului naval Mangalia, ca parte a unui plan echilibrat și corect.
Damen Holding a realizat o analiză detaliată a planului de reorganizare propus de administratorul judiciar al companiei care operează șantierul naval Mangalia.
Această evaluare atentă arată că planul propus exclude în totalitate rambursarea investițiilor semnificative și a împrumuturilor acordate de Damen Holding șantierului, atât în prezent, cât și în viitor, ceea ce creează un dezechilibru major și generează prejudicii substanțiale pentru Damen.
Este important de menționat că Damen nu va lua decizii care să afecteze interesele sale legitime sau pe cele ale angajaților, partenerilor și celorlalte părți implicate.
Deși compania rămâne angajată să sprijine viitorul și posibila continuare a activității șantierului naval Mangalia, ținând cont și de situația angajaților acestuia, un astfel de sprijin poate fi oferit doar într-un cadru echitabil, care să reflecte pe deplin contribuțiile tuturor părților implicate.
Din păcate, în forma actuală, planul de reorganizare nu îndeplinește aceste criterii, motiv pentru care Damen nu îl poate susține. Cu toate acestea, compania noastră rămâne deschisă dialogului și este disponibilă să colaboreze cu toate părțile interesate pentru a identifica și analiza soluții alternative.
Obiectivul nostru este să sprijinim un viitor durabil și sustenabil pentru șantierul naval Mangalia, într-un mod corect pentru toate părțile implicate, inclusiv pentru Damen, care a realizat investiții semnificative de-a lungul anilor", a fost mesajul transmis atunci de companie.
La începutul lunii martie, Șantierul naval Damen Mangalia a fost la scos la licitație.
Compania Damen Shipyards Mangalia, operatorul șantierului naval omonim, aflată în insolvență din iunie 2024, a depus, prin administratorul judiciar CITR, plan de reorganizare, marcând intrarea oficială în etapa decisivă a procesului de restructurare.
Documentul, înaintat judecătorului-sindic, stabilea cadrul pentru continuitatea activității șantierului și atragerea unui investitor strategic.
Planul CITR propunea implementarea unei măsuri de reorganizare prin transfer de business, structură juridică și operațională menită să asigure continuitatea activității șantierului naval, inclusiv preluarea salariaților și realizarea investițiilor necesare pentru menținerea capacităților tehnice și operaționale.
Potrivit sursei citate, mecanismul propus urmărea conservarea valorii Damen Shipyards Mangalia, maximizarea gradului de recuperare a creanțelor și menținerea funcțională a unui activ strategic pentru economia națională.
Damen Mangalia a obținut pe finalul lunii ianuarie o decizie judecătorească favorabilă ce a permis propunerea și aprobarea unui plan de reorganizare, care include atragerea unui partener strategic, a declarat anterior, pentru Profit.ro, CEO-ul CITR.
″Provocarea principală a șantierului naval este aceea de a găsi susținerea financiară necesară pentru a se angrena în proiecte de largă anvergură, în care să-și poată folosi capacitățile, atât pe cele tehnice, cât și pe cele umane, pentru a ajunge la volumul de lucrări necesar în vederea obținerii profitabilității″, a spus atunci Cîrlănaru.
Damen Shipyards Mangalia SA este controlată indirect de către Ministerul Economiei, prin societatea de stat Șantierul Naval 2 Mai SA, care are 51% din capital.
Grupul olandez Damen Holding BV deține restul de 49% din acțiuni, deși contractul de asociere cu olandezii, încheiat în urmă cu peste 7 ani, este considerat reziliat, iar între cele 2 părți există și un litigiu arbitral internațional.
″Considerăm că șantierul are nevoie de un partener strategic și am căutat pe tot parcursul procedurii de insolvență să identificăm un astfel de partener. Procedura a durat destul de mult, în principal din cauza situației datoriilor acestei companii, având în vedere relațiile complexe din interiorul acesteia.
Ce pot în schimb să vă anunț cu bucurie este că, săptămâna trecută, Curtea de Apel Constanța a pronunțat o soluție favorabilă, care permite din acest moment ca, în următoarele 30 de zile, să propunem un plan de reorganizare, care să arate în concret cum obținem această capitalizare și cum putem atrage un nou partener pentru companie. Motiv pentru care sunt încrezător că, în următoarele 2 luni, vom avea vești bune cu privire la viitorul șantierului din Mangalia″, a arătat șeful CITR.
Potrivit Legii insolvenței, pentru a se putea propune un plan de redresare, trebuie mai întâi întocmit și aprobat tabelul definitiv de creanțe, după soluționarea tuturor contestațiilor.
″Față de tabelul preliminar de creanțe au fost formulate mai multe contestații, iar judecarea lor durează foarte mult, cu termene lungi, mai ales în contextul în care, anul trecut, au existat mai multe întreruperi de activitate ale instanțelor. Astfel că am căutat o soluție de accelerare a acestui proces, iar soluția a fost aceea – oricât de ciudat sună acest termen – de ″definitivare provizorie″ a tabelului de creanțe.
Asta dă posibilitatea aprobării unui plan de reorganizare chiar dacă încă există litigii nesoluționate privind datoriile. Pentru că cele două nu sunt direct corelate: planul de reorganizare vizează restructurarea companiei, în timp ce acele litigii vizează modul în care creditorii își vor recupera banii sau, mai exact, cine va recupera din bani. Este vorba, printre altele, de creanțele solicitate de ambii acționari, cel român și cel olandez. Astfel, am reușit să obținem această soluție săptămâna trecută, într-un caz atipic, dar prevăzut de lege″, a explicat Paul Cîrlănaru.
Tabelul ″definitiv provizoriu″ de creanțe al Damen Shipyards Mangalia include datorii totale recunoscute de 1,085 miliarde lei, din care peste 823 milioane lei sub condiții suspensive. Creditorii au cerut în total peste 1,97 miliarde lei.
Pe de altă parte, activele șantierului au fost evaluate la o valoare de piață de 184,5 milioane euro și una de lichidare de 84,3 milioane euro.
Cîrlănaru a mai spus că, până la soluția favorabilă a instanței, obiectivul a fost de a menține capacitățile de producție, și mai ales forța de muncă a șantierului, deosebit de calificată.
″Drept pentru care am luat măsuri de protecție, am capitalizat pe cât posibil, protejând integral, bineînțeles, activul funcțional, am derulat activități de reparații, pentru a amortiza din pierderea generată de lipsa de proiecte mari, astfel încât să ne asigurăm că acum, când am ajuns în această fază, a propunerii unui plan de reorganizare, să fim în cea mai bună condiție pentru a îndeplini un astfel de obiectiv″, a punctat CEO-ul CITR.
În noiembrie anul trecut, ministrul de atunci al Economiei (″transferat″ între timp la Apărare), Radu Miruță, a declarat că statul român poartă discuții cu potențiali investitori interesați de șantier și încearcă să-i asigure comenzi militare finanțate cu bani din împrumutul ieftin pentru înarmare de 16,6 miliarde euro de care România beneficiază prin mecanismul european Security Action for Europe (SAFE), pentru a-l face mai atractiv.
Întrebat despre asta, CEO-ul administratorului judiciar CITR a spus că este o certitudine faptul că șantierul naval Mangalia are potențialul, capacitatea, experiența și autorizațiile necesare pentru a lucra în astfel de proiecte.
″Cu siguranță ele sunt luate în considerare. Dar atrag atenția că, și în ceea ce privește acest tip de proiecte, aspectul susținerii financiare a activității este în continuare relevant. Astfel încât va trebui identificată metoda optimă și cea mai rapidă în care, într-un parteneriat solid, șantierul naval Mangalia să poată produce, în condițiile în care aceste lucrări vor fi propuse și oferite. Adică oricum ai nevoie de capital de lucru, chiar dacă vei avea comenzi finanțate prin SAFE″, a conchis Paul Cîrlănaru.
Damen Shipyards Mangalia este cel mai mare șantier naval din România și unul dintre cele mai mari șantiere din Europa.
Ținând cont de dimensiunile acestuia, ce asigură o capacitate nominală de producție de aproximativ 3,5 milioane ore pe an (3 milioane ore pentru construcții noi și 500.000 ore pentru reparații), Damen Shipyards Mangalia concurează nu doar cu șantierele de profil din Europa și Turcia, ci și cu cele de pe piața asiatică.















