Grupul german a anunțat că a aprobat încheierea unui acord de achiziție a ContiTech de către fondul american de private equity, bazat pe o evaluare a companiei de 4 miliarde de euro, plus potențiale componente bazate pe performanță de până la 250 de milioane de euro în anii următori.
Nu s-a ajuns încă la un acord obligatoriu privind vânzarea, precizează Continental, în urma apariției unor informații în media privind un potențial acord.
Acțiunile Continental se apreciau cu 1,6% la Frankfurt în jurul orei 18:00 (ora României).
Vânzarea ContiTech, divizie specializată în fabricarea materialor plastice și a produselor de cauciuc, va permite grupului să se concentreze exclusiv pe producția de anvelope.
ContiTech are aproximativ 20.000 de angajați și vânzări anuale de 6 miliarde de euro, având operațiuni pe 40 de piețe, inclusiv în România.
Subsidiara românească a generat afaceri de 516,3 milioane de lei anul trecut, în scădere puternică de la 911,7 milioane de lei în 2024.
Câștigul net a crescut însă de aproape 4 ori, de la 23,2 milioane de lei la 86,6 milioane de lei, în condițiile reducerii cheltuielilor, inclusiv cu angajații.
Compania a raportat un efectiv mediu de 893 salariați anul trecut, comparativ cu 1.456 de salariați în 2024.
Grupul Continental are o prezență puternică în România, cu toate diviziile sale, având peste 20.000 de angajați în cinci unități de producție și patru centre de cercetare-dezvoltare, în mai multe orașe din țară.
















