Toyota vrea să accelereze producția cu monozukuri, jidoka și kaizen și introduce presele Gigacast la mașinile electrice, după modelul Tesla

Toyota vrea să accelereze producția cu monozukuri, jidoka și kaizen și introduce presele Gigacast la mașinile electrice, după modelul Tesla
scris 20 sep 2023

Toyota mizează pe introducerea de tehnologii inovatoare, pe digitalizarea producției și pe filosofiile de lucru monozukuri, jidoka și kaizen pentru a accelera producția de automobile.

Toyota se află în plină revoluție industrială odată cu lansarea planului de electrificare a gamei, iar creșterea productivității face parte din schimbările pe care japonezii vor să le introducă în uzinele lor. Compania susține că vrea să perfecționeze celebra monozukuri, filosofia care ghidează compania de decenii („arta de a face lucruri”) și care stă la baza Toyota Production System. Acesta folosește un alt concept japonez, jidoka, care înseamnă „automatizare cu o notă umană” și urmărește stimularea „kaizen” (îmbunătățirea continuă). În toate evoluțiile pe care le propune, Toyota vorbește permanent despre „practici centrate pe om” și despre „Takumi”, adică meseriașii cu înaltă calificare, care reușesc să facă lucruri „la un nivel pe care roboții nu îl pot atinge încă”.

Urmărește-ne și pe Google News

La capitolul digitalizare, Toyota spune că a implementat deja modelele digitale 3D, care îi permit să identifice defectele neprevăzute și dificultățile de fabricație, înainte ca acestea să se producă în realitate.

A treia direcție de transformare este cea a tehnologiilor invoatoare, între care Gigacast ocupă un loc prioritar, pentru că permite turnarea de piese din aluminiu cu dimensiuni mari. Tehnologia a fost introdusă în industria auto de Tesla, care a vrut să scurteze timpul în care este fabricată o mașină și piesele componente care trebuie asamblate. Toyota toarnă în prezent trei părți ale caroseriei care pot fi asamblate modular, în funcție de modelul dorit. Noutatea japonezilor este utilizarea la caroserii de tehnologii utilizate până acum la motoare. Dezvoltarea unor matrițe ce pot fi înlocuite în 20 de minute, față de 24 de ore cât era necesar anterior a scurtat simțitor timpul de producție.

FOTO Ford lansează primul pick-up plug-in hybrid CITEȘTE ȘI FOTO Ford lansează primul pick-up plug-in hybrid

O altă tehnologie despre care Toyota spune că a introdus-o deja experimental este cea a vehiculelor parțial asamblate care se deplasează singure în fabrică, cu ajutorul senzorilor, la viteza necesară producției.

În fine, viitoarele baterii solid state la care Toyota lucrează și pe care le-a anunțat pentru 2026 – 2027 vor aduce și ele o revoluție nu doar în performanțele mașinii, ci și în producție, deoarece va folosi tehnologie pe care compania a experimentat-o mulți ani la producția de stive de celule de combustibili (fuel-cell) și la bateriile pentru mașinile hibrid.

viewscnt
Afla mai multe despre
toyota
plan masini electrice toyota
monozukuri
gigacast