Prima marcă din lume care a lansat un automobil hibrid, Toyota, a ajuns astăzi, la 23 de ani de la apariția lui Prius, la un volum uriaș de automobile cu motoare mixte, combustibil - electric.
Constructorul japonez Toyota a anunțat că a depășit 15 milioane de autvehicule hibrid vândute în toată lumea. Prima mașină hibrid din industria auto, produsă în serie, a fost Prius, în 1997. Astăzi, Toyota are 44 de modele diferite cu motorizări hibrid. Producătorul susține că motoarele sale au redus emisiile de CO2 la nivel global cu 120 de milioane de tone.
În Europa, Toyota a vândut 2,8 milioane de autovehicule hibrid, declarându-se lider al reducerii de emisii de CO2 în 2020 și 2021. Astăzi, dealerii europeni ai Toyota au la dispoziție 19 modele hibrid diferite, Toyota sau Lexus, care au generat 52% din totalul vânzărilor grupului în 2019, pe continent, și 63% din vânzările din vestul UE.
Proiectul mașinii hibrid a demarat în cadrul diviziei de cercetare a Toyota, acum 25 de ani, cu scopul de a crea un automobil care să polueze mai puțin, atât cu CO2, cât și cu alte gaze. În 1995 a fost prezentat un concept-car, iar în 1996 au început testele pe șosea. Mașina a fost creată în Japonia, dar designul a fost creat în SUA. Mașina a fost fabricată doar în Japonia, iar primele exemplare ajuse pe alte continente au fost cumpărate și exportate de persoane private. Abia în 2000 a fost lansată versiunea pentru Europa și SUA. Consumul primului model era de 5,7 litri/100 km, o valoare care astăzi este atinsă cu ușurință de motoare non-hibrid, diesel sau benzină, dar care atunci a fost revoluționar.
Prima reclamă la Toyota Prius în SUA
„Mulțumită vânzărilor de hibride, Toyota se află în curs de atingere a țintei de 95g/km impusă de UE pentru 2020 și 2021 în Europa, unde reglementările pentru CO2 sunt cele mai dure din lume. În plus, hibridele noastre sunt incredibil de capabile să ruleze fără emisii în majoritatea timpului, în orașe”, a declarat Matt Harrison, vicepreședinte executiv, Toyota Motor Europe.
Reprezentanții Toyota susțin că motorizările hibrid conduc natural către vehiculele electrice și către cele fuel-cell, dar spun că nu văd un scenariu de tip „câștigătorul ia totul”, ci mai degrabă spun că va fi un viitor în care diferitele tehnologii, hibrid, plug-in hibrid, fuel cell și BEV vor juca o rol fiecare.
„Trebuie să muncim și să îmbunătățim performanțele bateriilor și să reducem costurile mașinilor electrice, ceea ce și facem. Dar trebuie să evităm să nu avem planuri până când vom depăși obstacolele legate de BEV și fuel cell. Până atunci, putem să contribuim prin continuarea dezvoltării de hibride”, a spus Shigeki Terashi, COO, Toyota Motor.
Toyota și-a propus să lanseze 40 de noi modele electrificate până în 2025, cu toate tehnologiile disponibile, din care cel puțin 10 vehicule cu emisii zero.