TAROM - situația pentru mâine, după protestul de astăzi al piloților

TAROM - situația pentru mâine, după protestul de astăzi al piloților
scris 8 iul 2024

Situația pentru mâine la TAROM este incertă la acest moment, după protestul de astăzi al piloților, nefiind încă stabilit dacă vor mai fi anulări sau nu de curse.

TAROM a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, pe perioada protestului de astăzi al piloților, acesta fiind un semnal de alarmă împotriva condițiilor actuale de muncă și managementului deficitar din companie, potrivit unui comunicat al Sindicatului Piloților de Linie din România (SPLR).

Urmărește-ne și pe Google News

"Astăzi, piloții au tras un semnal puternic de alarmă, protestând împotriva condițiilor actuale de muncă și a managementului deficitar din companie. Această acțiune este un semnal de alarmă, având în vedere că numeroase aspecte critice, inclusiv cele legate de siguranța pasagerilor, au fost ignorate prea mult timp. (...) Această întrerupere a activității, deși necesară, este regretabilă pentru pasagerii noștri. Înțelegem inconveniențele cauzate și ne exprimăm regretul pentru disconfortul și discontinuitatea pe care le resimt, acesta fiind și unicul motiv pentru care demersurile noastre au apărut în al 12-lea ceas. Acțiunile noastre sunt motivate de dorința de a îmbunătăți siguranța și calitatea serviciilor oferite, asigurând un mediu de lucru sigur și demn pentru echipajul nostru", se spune în comunicat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
VIDEO Bucureștiul pregătește deschiderea unui nou bulevard CITEȘTE ȘI VIDEO Bucureștiul pregătește deschiderea unui nou bulevard

Piloții susțin că, în ciuda legislației clare, inclusiv Legea 223 privind Alimentația de Întărire, TAROM continuă să neglijeze alimentația corespunzătoare pentru personalul navigant.

"Această nerespectare a reglementărilor pune în pericol atât sănătatea noastră, cât și siguranța operațiunilor de zbor. Considerăm că este de prisos să justificăm importanța unei alimentații adecvate în acord cu legea în vigoare. Uniformele personalului navigant TAROM, vechi și incomplete, nu respectă standardele de protecție a muncii (Legea 319/2006 și HG 355/2007). Aceasta afectează direct siguranța personalului în timpul operațiunilor și compromite imaginea profesională a companiei. Siguranța la bordul aeronavelor noastre depinde de echipamente corespunzătoare și de condiții de muncă adecvate, ceea ce în prezent nu este garantat", afirmă aceștia.

VIDEO&FOTO Grupul austriac PORR a adus peste 500 de muncitori la tunelurile \ CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Grupul austriac PORR a adus peste 500 de muncitori la tunelurile "Daniela și Alina", pentru muncă nonstop

În ceea ce privește remunerația, piloții TAROM cât și personalul tehnic se confruntă cu venituri și beneficii cu mult sub media industriei, având salarii neindexate din 2008, potrivit comuncatului. Această situație a dus la pierderea personalului calificat, care migrează către companii ce oferă condiții mai bune.

"Deși pregătirea noastră este una costisitoare și necesită investiții considerabile din partea TAROM, concurența profită de acest personal instruit fără a acoperi costurile de formare, ceea ce afectează grav capacitatea TAROM de a asigura zboruri eficiente, afectând totodată și bugetul companiei. Condițiile de muncă precare și gestionarea ineficientă a serviciilor de sol și de mentenanță a aeronavelor au deteriorat calitatea experienței de călătorie pentru pasagerii noștri. Deficiențele în mentenanță și în alte servicii esențiale afectează punctualitatea, confortul, cât și predictibilitatea programului de zbor", atrage atenția SPLR.

În plus, piloții TAROM spun că au semnalat, în ultimele 8 luni, pe diverse căi această situație precară la care s-a ajuns și au fost ignorați.

VIDEO Un robot umanoid, utilizat la întreținerea căilor ferate în Japonia CITEȘTE ȘI VIDEO Un robot umanoid, utilizat la întreținerea căilor ferate în Japonia

"Astăzi ne-am angajat în negocieri cu Ministerul Transporturilor, fără rezultate concrete. În loc să se rezolve problemele semnalate, s-a recurs la amânări și amenințări cu înlocuirea personalului cu echipaje de la companii concurente. Această lipsă de acțiune a culminat cu o pierdere financiară semnificativă pentru TAROM. În doar câteva ore de protest, compania a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, sumă care ar fi fost suficientă pentru a acoperi majorările salariale pe un an întreg. Facem un apel urgent către conducerea TAROM și autoritățile competente să ia măsuri imediate și concrete pentru remedierea problemelor semnalate. Este esențial să se asigure condiții de muncă corespunzătoare, să se respecte legislația privind siguranța și să se ofere beneficii conforme cu standardele industriei, pentru a menține siguranța și profesionalismul operațiunilor noastre", afirmă sindicatul piloților.

Compania TAROM a anunțat astăzi anularea a 10 curse ”din cauza indisponibilității temporare a membrilor echipajului de zbor”, după ce inițial anunțase că trei curse sunt anulate, pe rutele Beirut, Cairo, Amman, însă multe alte curse către destinații interne sau către destinații din Europa figurau ca anulate. În realitate, piloții cer salarii mai mari.

Ulterior, numărul curselor anulate astăzi s-a dublat.

În urmă cu un an, TAROM amenința cu greva - VEZI AICI CE SALARII PRIMESC ANGAJAȚII

Compania a primit recent un ajutor de stat de 100 milioane euro. Ultimul an în care compania aeriană a înregistrat profit a fost 2007.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, anunță, după ce mai multe curse Tarom au fost anulate luni din cauza ”indisponibilități” personalului navigant, că a solicitat managementului TAROM să ia urgent măsuri, apreciind că accentul trebuie pus pe asigurarea personalului navigant și nu pe menținerea în schemă a unor persoane care nu au o contribuție la buna funcționare a companiei.

CEO-ul Revolut vinde o parte din participația deținută la companie, pentru 500 de milioane de dolari CITEȘTE ȘI CEO-ul Revolut vinde o parte din participația deținută la companie, pentru 500 de milioane de dolari

”În conformitate cu reglementările internaționale de aviație și politicile interne stricte privind siguranța zborurilor, fiecare dintre cursele respective a fost anulată deoarece un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat "inapt de zbor". Deciziile individuale ale piloților au fost luate în conformitate cu reglementările în vigoare, pentru a asigura securitatea și confortul pasagerilor și a echipajului”, precizează compania.

Cursele anulate până acum sunt: 

  • ROT101/2 Otopeni -Cairo- Otopeni,
  • ROT167/8 Otopeni -Beirut- Otopeni,
  • ROT187/8 Otopeni -Amman-Otopeni
  • ROT701/2 Otopeni – Iași-Otopeni
  • ROT621/2 – Otopeni – Oradea-Otopeni
  • ROT261/2 – Otopeni – Istanbul-Otopeni
  • ROT231/2 – Otopeni – Budapesta-Otopeni
  • ROT 301/2 – Otopeni – Frankfurt-Otopeni
  • ROT361/2 – Otopeni – Amsterdam – Otopeni
  • ROT 381/2 – Otopeni – Paris-Otopeni
Undă verde pentru unul dintre cele mai mari drumuri de mare viteză în România CITEȘTE ȘI Undă verde pentru unul dintre cele mai mari drumuri de mare viteză în România

Printre zborurile anulate se numără și cursa spre Paris în care urma să se afle o delegație guvernamentală ce urma să plece apoi spre Washington, spre summitul NATO, potrivit informațiilor Antena 3. Membrii guvernului au plecat în cele din urmă cu o aeronavă militară spre Paris.

TAROM - situația pentru mâine, după protestul de astăzi al piloților

”Compania traversează astfel o situație fără precedent, iar echipele unite TAROM lucrează pentru identificarea de solutii și protejarea pasagerilor încă de azi noapte. Departamentele Comercial, Ticketing, Call Center și o parte dintre piloți și însoțitorii de zbor sunt în acest moment în mobilizare operațională și iau în calcul rerutări sau alte alternative, timp în care se asigură pasagerilor de pe aeroport cele necesare. Pentru aceste activități s-a alocat deja personal suplimentar”, anunță Tarom.

FOTO Încep lucrările de proiectare pentru finalizarea Penetrației Prelungirea Ghencea - Domnești și supralărgire bulevardul Ghencea CITEȘTE ȘI FOTO Încep lucrările de proiectare pentru finalizarea Penetrației Prelungirea Ghencea - Domnești și supralărgire bulevardul Ghencea

TAROM regretă disconfortul creat și asigură pasagerii că siguranța acestora este prioritatea noastră absolută. Ne angajăm să oferim alternative convenabile pentru pasagerii afectați de aceste anulări.

”Echipa noastră de asistență va contacta direct pasagerii pentru a oferi informații detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opțiuni disponibile. Compania TAROM depune toate eforturile și ia măsurile necesare pentru a reduce impactul pe care această situație l-ar putea avea în planul de călătorie al pasagerilor afectați, iar aceștia vor fi informați despre noile aranjamente de zbor”, precizează TAROM.

Pentru informații suplimentare, pasagerii pot contacta centrul de suport TAROM la numerele de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800500 131 (TelVerde), (004) 0371 529 000 sau pe oricare dintre adresele de email: contact@tarom.ro, rezervari@tarom.ro

viewscnt
Afla mai multe despre
tarom
curse anulate