Un studiu de piață realizat în rândul celor care și-au cumpărat sau intenționează să cumpere un automobil nou în perioada următoare arată că opt din zece persoane ar putea opta pentru o mașină electrică, mai tehnologizată, dacă ar avea acces la o finanțare cu rate lunare.
Oamenii își doresc mașini electrice, deși sunt preocupați de autonomia acestora, însă ar prefera să-și finanțeze achiziția prin credit sau leasing, astfel încât să poată cumpăra o mașină mai scumpă, reiese dintr-un sondaj efectuat la finalul anului trecut și publicat acum de Jato Dynamics.

Potrivit datelor estimate, piața de finanțări de achiziții pentru automobile s-a ridicat în 2022, la nivel global, la 260 de miliarde de dolari și este prognozată o creștere la 452 milioane de dolari până în 2030. Europa acoperă cea mai mare pondere din această piață, cu 39% din totalul sumelor finanțate în întreaga lume. Studiul Jato subliniază că dintre persoanele chestionate 60% au declarat că au făcut achiziția ultimului automobil cu ajutorul unei surse de finanțare.
Motivele unei astfel de alegeri sunt unele care țin în primul rând de accesibilitate, 31% din respondenți având ca argument lipsa unei alternative de achiziție, din cauza sumei mari necesare, iar 25% au afirmat că opțiunea unei finanțări este mai potrivită pentru bugetul familiei. Nu în ultimul rând, 25% au spus că acest sistem de plată le-a oferit posibilitatea de a alege o mașină mai bună.
La acest capitol intră și opțiunea unei mașini electrice, pe care au invocat-o 80% din cei care au răspuns la întrebările studiului, spunând că o plată lunară în loc de achiziția cu banii jos le-ar permite să cumpere o mașină electrică. Procentul celor care sunt pregătiți să cumpere o astfel de mașină cu baterii este însă mai mic, 21%, în timp ce 27% din respondenți au spus că au luat în calcul achiziția unei mașini electrice. Argumentele cu care i-ar putea convinge o astfel de mașină sunt o baterie cu autonomie mare (51%) și o rețea bună de încărcare (45%).
Există însă în rândul utilizatorilor de automobile și alternativa unei mobilități share-uite, adică sistemele de ride-sharing, car-sharing și rent-a-car, piața micromobilității fiind estimată la 37 miliarde de dolari în 2020, cu o estimare pentru 2030 de 169 miliarde dolari. Studiul Jato arată însă că doar 51% din oameni sunt gata să folosească un sistem de car-sharing, dar ar putea fi convinși să o facă dacă ar fi disponibile mașini de calitate (34%) și prețuri mai mici (33%).

În ceea ce privește sistemele de finanțare, studiul a urmărit și intenția celor care au cumpărat o mașină de a prelungi înțelegerea pentru un nou ciclu (contract).
Din acest punct de vedere, doar 22% au spus că sunt interesați să intre într-un nou contract la finalul plăților, pentru o altă mașină, în timp ce 37% au susținut că își doresc doar să finalizeze plata ultimelor rate pentru automobilul cumpărat.