Angajații Metrorex anunță că vor intra în grevă generală pe perioadă nedeterminată, de miercuri, 21 noiembrie, între orele 4.00 și 16.00.
Potrivit unui comunicat al Unității Sindicatul Liber Metrou (USLM), Consiliul General al USLM a decis continuarea conflictului colectiv de muncă prin greva generală, scrie News.ro.
“În urma intervenției administrației precum și a interpretării Legii 62/2011, nu a fost însușită ideea că activitatea metroului este o activitate continuă, așadar suntem nevoiți să amânăm greva propriu-zisă cu minim două zile. Astfel, Consiliul General USLM a fost întrunit și a hotărât continuarea conflictului colectiv de muncă prin greva generală începând cu ziua de miercuri, 21 noiembrie, între orele 04.00-16.00, pe perioadă nedeterminată. Considerăm, de asemenea, că aceste două zile ajută la dezamorsarea conflictului colectiv de muncă pentru a evita neplăcerile publicului călător”, se arată în comunicat.
CITEȘTE ȘI Volkswagen mută producția modelului Passat la fabrica Skoda din CehiaSindicaliștii sunt nemulțumiți de salarii, dar și de lipsa de fonduri pentru piese de schimb și mentenanță, de lipsa forței de muncă, de prostul management al Metrorex.
Joi dimineață, sindicaliștii au făcut o grevă de avertisment de două ore.