Rusia: Vânzările de vehicule comerciale ușoare și mașini noi au scăzut cu 83,5%

Rusia: Vânzările de vehicule comerciale ușoare și mașini noi au scăzut cu 83,5%
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 iun 2022

Vânzările de vehicule comerciale ușoare (LCV) și mașini noi în Rusia au scăzut cu 83,5% în mai, la 24.268 unități, arată datele publicate luni de Association of European Businesses (AEB), transmite Reuters.

Liderul pieței a fost marca Lada (deținută de Avtovaz), care a vândut în mai 6.012 vehicule, în scădere cu 84% față de perioada similară din 2021, când a înmatriculat 38.284 unități. Renault a livrat luna trecută 1.789 de vehicule, în scădere cu 86% față de perioada similară din 2021, când a vândut 12.482 de unități, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Mercedes-Benz recheamă aproape un milion de mașini mai vechi, din cauza unor posibile probleme cu servofrânele CITEȘTE ȘI Mercedes-Benz recheamă aproape un milion de mașini mai vechi, din cauza unor posibile probleme cu servofrânele

În topul celor mai vândute 25 de modele de mașini pe piața rusă, în mai Duster este pe locul opt, cu 561 de vehicule vândute (față de 3.784 unități în perioada similară din 2021), Logan este pe locul 16, cu 361 de vehicule vândute (față de 2.905 unități în perioada similară din 2021), iar Sandero este pe locul 19, cu 315 de vehicule vândute (față de 2.257 unități perioada similară din 2021).

Modelele Duster, Logan și Sandero vândute pe piața rusă sunt fabricate de Renault.

În aprilie, Association of European Businesses previziona un declin de cel puțin 50% al vânzărilor de mașini noi în Rusia în 2022, din cauza problemelor legate de aprovizionare. 

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
masini