Toyota a reușit să obțină rezultate financiare foarte bune în anul fiscal încheiat pe 31 martie, cu o dublare a profitului în trimestrul 4, după ce în primele trimestre, afectate de pandemie, compania înregistra pierderi.
Vânzări în creștere pe ultimele luni, în pofida crizei semiconductorilor, profituri mărite, deși compania s-a confruntat cu scăderi importante în lunile de pandemie, și o marjă de profit foarte bună. Acestea sunt rezultatele anunțate de Toyota la finalul anului fiscal 2020 – 2021.
Reprezentanții Toyota au prezentat rezultatele făcând referire la „abilitatea companiei de a răspunde la crize”, subliniind capacitate a de genera venituri pentru acționari „chiar și în situații de urgență”. O reamintire a poziției Toyota în urmă cu un an, în plină criză pandemică, a făcut obiectul prezentării din acest an, fiind subliniate măsurile luate pentru controlul situației și menținerea producției și vânzărilor.
Profitul anunțat de Toyota Motor pentru trimestrul patru s-a ridicat la aproximativ 5,3 miliarde de euro (690 miliarde yeni), o dublare față de perioada similară din anul anterior. Cifrele confirmă o marjă de profit de 9% pe acest interval, în creștere de la 5% cât era în urmă cu un an.
Pe întreg anul fiscal, veniturile Toyota au scăzut cu aproape 10 procente, ca urmare a scăderilor masive din primul trimestru (aprilie – iunie 2020), însă chiar și în aceste condiții, performanța companiei a fost una vizibilă. Veniturile au fost de circa 200 miliarde euro (27.200 miliarde yeni), cu un profit operațional de 16,6 miliarde euro (2.197 miliarde yeni) și un EBIT de 22,2 miliarde euro (aproape 3.000 miliarde yeni). Rezultatul net al anului fiscal s-a ridicat la 2.245 miliarde yeni, echivalentul a 17 miliarde euro, o creștere de 9,3% față de anul anterior, cu o marjă a profitului de 8,3% (6,8% în anul anterior).
Vânzările consolidate ale Toyota (inclusiv Lexus) au fost de 9,08 milioane de unități, în scădere cu peste 4 procente față de anul anterior, însă a fost obținută o creștere de 12,3% a vânzărilor de autovehicule electrificate, care au urcat la o pondere în total vânzări de 23,7%.
Previziunile pentru următorul an fiscal, cel care a început la 1 aprilie, sunt foarte optimiste, cu o creștere a vânzărilor cu 14%, la nivel global, la 9,6 milioane, în timp ce pentru Europa compania mizează pe o creștere de 15 procente.