Renault, Volvo și CMA CGM se aliază

 Renault, Volvo și CMA CGM se aliază
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 mar 2024

Renault se așteaptă să finalizeze până la începutul lunii viitoare societatea mixtă pe segmentul furgonetelor electrice cu grupul suedez Volvo și compania franceză de transport CMA CGM, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al producătorului auto francez.

În toamna trecută, Renault și Volvo au semnat acorduri cu caracter obligatoriu pentru a lansa o nouă companie, unde inițial fiecare deține o participație de 50% și fiecare investește 300 de milioane de euro, în următorii trei ani, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Sindicatul Metrorex vine cu un avertisment: Metroul ar putea să nu mai funcționeze din 15 mai! CITEȘTE ȘI Sindicatul Metrorex vine cu un avertisment: Metroul ar putea să nu mai funcționeze din 15 mai!

De asemenea, CMA CGM a semnat tot atunci o scrisoare de intenție cu Renault și Volvo pentru a se alătura noii companii și a investi 120 de milioane de euro prin PULSE, fondul său de energie specializat pe decarbonizarea sectorului de transport și logistic.

Cele trei companii intenționează să prezinte societatea mixtă în 3 aprilie.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
renault
volvo