Constructorul francez Renault a semnat un acord cu compania italiană Punch Torino, specializată în producția și vânzarea de motoare și transmisii. În urma înțelegerii, divizia nou înființată „Horse project” va fi cea care va livra motoare diesel italienilor, care vor putea să le vândă clienților săi.
Compania italiană Punch Torino va cumpăra motoare diesel produse de Renault, în uzina din Cleon, în urma unui contract strategic semnat de cele două companii. În baza acordului semnat de cele două, Punch va putea să vândă motoarele diesel în patru cilindri pe care Renault le produce în prezent, dar și motoare ce vor fi dezvoltate în viitor, destinate vehiculelor comerciale ușoare. Renault va fi reprezentată în această înțelegere de divizia „Horse project”, așa cum este numită noua companie pe care constructorul francez urmează să o înființeze și care se află în plin proces de constituire, inclusiv în România.
Memorandumul de înțelegere semnat între Renault și Punch Torino prevede și posibilitatea dezvoltării de motoare diesel cu emisii reduse, dar și utilizarea de resurse ale activităților de inginerie ale italienilor. Cele două părți vor colabora pentru dezvoltarea de variante Euro VI și Euro 7 ale actualelor motoare diesel produse de Renault, începând cu 2025. Producția acestor motoare va avea loc în Franța, în uzina din Cleon.
CITEȘTE ȘI Record istoric de vânzări pentru mașinile de lux Rolls-Royce, cu ajutorul noilor milionari din Orient și SUA„Suntem încântați să fim partenerului PUNCH Torino, care va achiziționa motoare diesel Renault cu 4 cilindri pentru clienții săi de vehicule utilitare. Este o dovadă concretă a relevanței proiectului Horse care deschide noi oportunități de piețe. Împărtășirea competențelor și a investițiilor este esențială pentru dezvoltarea motoarelor ICE cu emisii scăzute, care să îndeplinească viitoarele reglementări europene și să ofere clienților noștri cele mai bune soluții din segment, reducând în același timp impactul asupra mediului ”, a declarat Gilles Le Borgne, vicepreședinte executiv Renault Engineering.
O prevedere importantă a acestui acord este cea referitoare la potențialul unei viitoare cooperări între Renault și Punch în domeniul motoarelor cu combustie internă alimentate cu hidrogen, domeniu în care filiala PUNCH Hydrocells are „o experiență considerabilă”.