Continental a anunțat planul de restructurare a companiei pe următorii 10 ani, ca urmare a încetinirii producției de automobile în piețele-cheie, plan care va include închideri de fabrici în Europa și SUA.
Continental AG a dat publicității planul de restructurare la nivel global, care cuprinde o serie de măsuri ce vor fi luate pentru a contrabalansa pierderile de profit generate de declinul industriei auto. Principala măsură va fi cea de reducere a numărului de angajați, asta însemnând aproximativ 20.000 de locuri de muncă desființate, potrivit unui comunicat oficial al companiei, care precizează că procesul va dura 10 ani. Costurile generale vor fi reduse cu 500 de milioane de euro anual, începând cu 2023.
O bună parte a joburilor ce vor fi desființate vor fi în Germania, circa 7.000 dintr-un total de 62.000. Până în 2023, sunt estimate a fi deja afectate circa 15.000 de locuri de muncă, din care 5.000 în Germania. Vor fi în același timp create noi joburi în zona de software, unde se va extinde portofoliul.
Principalele criterii de desființare vor fi reducerea volumului afacerilor ca rezultat al piețelor slabe și încetarea activităților. Se iau în calcul, de asemenea, vânzări ale unor părâți din business și subsegment către parteneri externi, dar și transferarea unor activități către alte locații Continental, pentru o mai bună competitivitate. Vor fi transferate joburi către tehnologii ale viitorului, cum ar fi mobilitatea electrică. Vor fi vizate și activitățile în declin din cauza tranziției la „lumea digitală” și la Industry 4.0.
CEO-ul Continetal, Elmar Degenhart, a declarat că „suntem pregătiți pentru provocările care vor veni”. „Ca și în urmă cu 10 ani, vom ieși din criză mai puternici”.
Planul de restructurare al Continental se numește Transformation 2019 - 2029 și urmărește „creșterea eficienței și productivității prin ajustări ale organziației și portofoliului și o concentrare mai mare pe creșterea zonelor viitorului”. Costurile estimate pentru implementare sunt de 1,1 miliarde euro, costuri ce vor fi vizibile între 2019 și 2022.
Au fost prezentate patru locații de producție care vor fi închise:
- Roding, Germania, care produce compnente pentru motoare cu benzină și diesel, cu 540 de angajați, din care 220 vor fi transferați către alte facilități ale companiei. Se închide în 2024.
- Limbach-Oberfrohna, Germania, cu 1230 de angajați, care produce componente pentru motoare diesel. Se închide în 2028, iar 370 de angajați vor fi transferați, restul concediați.
- Pisa, Italia, cu 940 angajați, care produce componente pentru motoare. Va fi închisă în 2018, iar 440 joburi vor fi transferate.
- Newport News, Virginia, SUA, cu 740 de agajați, care produce componente pentru motoare, va fi închisă în 2024. Nu există date privind transferarea unora dintre angajați.
Compania a mai precizat că toate comenzile exsitente de la clienții acestor unități vor fi onorate fără excepție.
Din cauz evoluției industriei auto, în special din cauza tranziției la propulsia electrică, Continental va opri sau va revizui investițiile în tehnologiile privind motoarele cu combustie, injectoare, pompe de carburanți, tratamente pentru evacuare sau sisteme de limentare cu combustibili.
CITEȘTE ȘI Procurorii germani i-au pus sub acuzare pe șefii Volkswagen în scandalul emisiilorCompania se va divide în trei unități de business: Rubber Technologies (cauciucuri), Automotive Technologies (componente auto) and Powertrain (motoare), care se va numi Vitesco Technologies. Aici sunt incluse componente pentru componente de voltaj mare și hibridizare. Aceasta din urmă se va desprinde de Continental AG și va fi listată la bursă, în funcție de condițiile de piață.
Domeniile în care Continental va investi sunt conducerea asistată și autonomă, conducerea conectată, servicii pentru mobilitatea clienților și afacerea cu anvelope. Va dezvolta, de asemenea, afacerile cu clienți industriali și clienți finali, alții decât constructorii auto, care astăzi acoperă circa 30% din business și va crește la 40%.
Continental este una dintre cei mai mari furnizori de componente auto din lume, cu o cifră de afaceri de 37,8 miliarde dolari, în 2018.
În România, are opt centre de producție și aproximativ 20.000 de angajați, în toate cele cinci divizii ale companiei.